Vedeta Playboy care susţine că a fost forţată de Hugh Hefner să aibă relaţii intime şi a rămas însărcinată. „Am fost dezgustată de corpul meu”

Actualizat:
5 play3 jpg jpeg

O fostă vedetă Playboy, Karissa Shannon, susţine că a avortat copilul lui Hugh Hefner la vârsta de 19 ani, după ce fondatorul imperiului Playboy i-a dat alcool, a forţat-o să facă sex neprotejat şi a lăsat-o însărcinată când avea 80 de ani.

„A fost ca şi cum diavolul ar fi în interiorul meu”, a spus Shannon, în vârstă de 32 de ani. „Nu am vrut să ştie nimeni că port copilul unui bărbat de 83 de ani”.

 Karissa, care a apărut alături de sora sa geamănă în serialul lui Hug, „The Girls Next Door”, a aflat că a rămas însărcinată când şi-a făcut un test de sânge înainte de a fi supusă unei operaţii de mărire a sânilor în 2009. „Am fost dezgustată de corpul meu. Simţeam că există un extraterestru în stomacul meu”, a spus ea pentru Mirror, insistând că tatăl copilul ei nenăscut era într-adevăr Hefner. „Nu făceam sex cu nimeni altcineva, aşa că ar fi putut fi doar copilul lui”, a continuat Shannon. „Am vrut doar să scap de sarcină cât mai curând posibil. Nu am vrut ca Hef să afle şi nu a făcut-o niciodată”.

  Mărturia ei despre Hefner se alătură unui potop de acuzaţii de abuz făcute în noul documentar A&E „Secrets of Playboy” . De-a lungul serialului, angajaţii şi membrii haremului lui Hef spun despre zeul sexului că ar fi exploatat femei în spatele  zidurilor impermeabile ale conacului Playboy.

 Karissa susţine că a întrerupt sarcina cu ajutorul Kristinei, care a ajutat-o să scape pentru scurt timp de privirea lui Hefner.

 Am găsit o clinică în LA. Am vorbit cu securitatea lui Hef să ne lase la mall, pentru că mergem la cumpărături, apoi am sunat-o pe prietena mea să ne ia”, a spus Kristina. „Am putut să ţinem secretul”.

 Gemenele, care au părăsit un parc de rulote din Florida pentru a se muta în conacul din Los Angeles la vârsta de 18 ani, după ce cei de la Playboy le-au descoperit fotografiile glam,  susţin că Hef, cu ajutorul Kendrei Wilkinson, acum în vârstă de 36 de ani, le-a constrâns. într-un ménage à trois neprotejat, alimentat cu droguri şi alcool. „Avea un suflet negru, va ajunge în Iad”.

 Când Hefner a murit de sepsis la vârsta de 91 de ani, în 2017, blondele au răsuflat uşurate.  „O parte din noi emana tristeţe dar o alta a înţeles că nu vor mai fi alte fete distruse ca noi”. spune Kristina. Ea şi Karissa susţin că Hefner forţa şase-şapte femei în patul lui în fiecare noapte.  „Credeam că Playboy este o familie mare, dar a fost un cult”.

 Cu toate acestea, Karissa şi Kristina au spus pentru The Post că nu sunt „fericite” că Hefner a murit. În schimb, se simt mângâiate să ştie că lumea a aflat în sfârşit cine era împăratul Playboy şi ce jocuri periculoase făcea.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg

Parteneri

atacator cracovia png
influencer  foto   Shutterstock jpg
felix alexa jpg
femeie abuzata batuta maltratata FOTO Shutterstock
Kos Moldova jpg
mars la moscova adrian bazavan protest calin georgescu jpg
Marele cutremur din anul 1940 jpg
Iliana Iotova GettyImages 2302491330 jpg
image png