Vedete care arată bine nemachiate

Actualizat:
diane kruger jpeg

În ultima vreme, tot mai multe celebrităţi au curajul să arate lumii întregi cum arată fără atingerea unui make-up artist, ceea ce este de admirat, având în vedere că se învârt într-o lume în care se pune atâta preţ pe perfecţiune.

Haideţi să vedem, aşadar, care sunt acele vedete care arată bine nemachiate!

image

Începem acest top cu Megan Fox, despre care credem că nici nu are nevoie de make-up. Celebra actriţă este atât de frumoasă naturală, încât orice artificiu ar fi în plus. Lucru de care, poate, este şi ea conştientă, căci nu de puţine ori am surprins-o pe tânără mămică nemachiată.

image

Şi regina selfie-urilor, Kim Kardashian, obişnuieşte să se pozeze nemachiată. Ea îşi începe ziua printr-un binemeritat selfie, prin care vrea să le demonstreze tuturor că ea arată destul de bine şi fără să apeleze la make-up. Cu toate acestea, nu o credem în stare să renunţe de tot la astfel de artificii. De altfel, chiar de curând, s-a arătat deranjată faţă de faptul că Giorgio Armani nu mai produce un tip de fond de ten, pe care ea îl folosea. Din fericire pentru ea, respectivul brand s-a oferit să-i curmeze rapid nefericirea şi să-i trimită un colet special cu produsul dorit. Asta da aroganţă de vedetă, nu?

image

Jennifer Lopez este destul de încrezătoare în aspectul său, încât să-şi permită ca din când în când să renunţe la cosmetice. Aşa se face că şi pe ea au surprins-o paparazzi de multe ori nemachiată. Well done, J.Lo!

Nu că i-ar păsa de ce spun alţi, însă şi Lady Gaga a avut curajul de a posta câteva fotografii pe reţelele de socializare în care chipul ei este nemachiat. Iar fanii chiar au apreciat iniaţiativa vedetei, având în vedere cp aşa au ocazia şi ei de a o vedea naturală, că-n rest... se ştie: carnaval să fie!

Jessica Alba este o altă actriţă foarte frumoasă care nu are nevoie de make-up, prin urmare nici nu prea face abuz de el. Desigur, fiind o persoană publică, şi mai nou o tânără afaceristă, nu prea are cum să se prezinte la un eveniment fără make-up, dar chiar şi aşa are mare grijă la cantităţile folosite. În rest, pe Jessca Alba o vedem mereu nemachiată şi nu este dată în care să ne dezamăgească cu apariţia sa.

image

Diane Kruger este o altă actriţă norocoasă, din acest punt de vedere. Actriţa poate ieşi oricând din casă fără să fie nevoită să petreacă ore-n şir în faţa oglinzii pentru a-şi aplica diferite cosmetice. În diferite ocazii, actriţa a declarat că-i place să umble nemachiată, şi atunci când se machiază, preferă să nu-şi încarce tenul foarte mult.

image

Nu mai este niciun secret că fosta soţie a lui Orlando Bloom, Miranda Kerr, este de o frumuseţe izbitoare. Manechinul îşi poate face apariţia la orice eveniment nemachiată, că tot o să acapareze toate privirile.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg