Vedete care au crescut la orfelinat

Actualizat:
11111111111111111 jpeg

N-au beneficiat de dragostea şi grija părinţilor lor pe întreaga durată a copilăriei, dimpotrivă, au existat perioade din viaţa acestor staruri în care creşterea lor a fost încredinţată unui apropiat de-ai familiei sau chiar autorităţilor americane, care au decis trimiterea lor într-un orfelinat.  

Steve Jobs

image

Născut în San Francisco, fondatorul Microsoft a stat la orfelinat până în momentul în care a fost adoptat de Paul şi Clara Jobs, în copilărie. Părinţii lui biologici, Abdulfattah "John" Jandali – fiul unui milionar arab - şi casnica Joanne Carole Schieble au trăit o poveste de dragoste interzisă de familiilor lor, ceea ce a determinat-o pe Joanne să îl dea spre adopţie pe micuţul Steve imediat după ce acesta s-a născut.

Marilyn Monroe

image

Legendarul sex simbol a fost crescut, o perioadă de timp, de nişte prieteni de familie, adică de un cuplu care a ţinut-o în plasament, după care a fost trimisă la diverse mătuşi sau unchi, care au fost desemnaţi de stat ca fiind cei care puteau avea grijă de micuţa Norma Jean. E cunoscut faptul că mama divei suferea de o tulburare mentală – schizofrenie – care îi afecta comportamentul şi o făcea incapabilă să aibă grijă de fetiţa ei.

Eddie Murphy

image

După ce tatăl lui murise şi mama s-a îmbolnăvit, devenind incapabilă să mai aibă grijă de cel care avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi actori de la Hollywood, Eddie şi-a petrecut un an din viaţă – pe vremea când avea patru ani – în sistemul public de asistenţă maternală.

Cher

image

Nici faimoasa actriţă şi cântăreaţă nu a scăpat de astfel de probleme familiale. Pe când era mică, sistemul american de asistenţă socială a decis trimiterea fetiţei în plasament, să aibă grijă de ea altcineva decât părinţii ei.

John Lennon

Ei bine, regretatul membru al trupei The Beatles nu a stat la vreun centru destinat îngrijirii minorilor, însă a trecut, în copilărie, printr-o perioadă în care a fost încredinţat, de către statul american, mătuşii lui, pentru ca aceasta să îl aibă în grijă o perioadă de timp.

Ice T

image

Cunoscutul rapper a rămas orfan în copilărie, motiv pentru care a ajuns să-şi petreacă o parte din primii săi ani de viaţă la orfelinat.



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg