Vedete care au renunţat la Facebook

Actualizat:
kristen stewart GettyImages 488104876 jpeg

Nu ai Facebook, nu exişti! Este adevărat că trăim vremuri în care comunicarea online este esenţială, dar se pare că nu toată lumea ţine cont de acest aspect. Sunt câteva vedete, atât din România, cât şi de peste hotare, care au renunţat la Facebook şi se declară fericite că au reuşit să facă acest pas. Acestea consideră că reţele de socializare îi îndepărtează pe oameni.

În plus, reţelele de socializare sunt ca o sabie cu două tăişuri. Acestea te pot ajuta să afli informaţii vitale, dar îţi pot face şi mult rău.

Vanessa Hudgens, fosta vedeta Disney, a simţit efectul negativ al reţelelor sociale pe propria piele, atunci când parolele i-au fost sparte şi poze cu ea goală au ajuns online.

Vedete care au renunţat la Facebook – există şi staruri care urăsc să-şi facă arate viaţa pe reţelele de socializare

Actriţa a fost chiar nevoită să-şi ceară scuze pentru incident pentru a putea juca în filmul  "High School Musical 3". Acesta este şi motivul pentru care Vanessa este una dintre vedetele care a renunţat la Facebook.

Daniel Craig, fostul "007", urăşte reţelele de socializare. El şi-a exprimat deseori dispreţul pentru Facebook şi a spus că acestea promovează împărtăşirea de informaţii inutile şi că ar fi mult mai bine dacă oamenii ar apela mai des la contact direct cu ceilalţi.

Daniel Craig

George Clooney a mărturisit că preferă să i se facă „un examen rectal în direct la TV de către un tip cu mâini reci" decât să-şi facă o pagină pe Facebook.

Şi Kristen Stewart se numără printre vedetele care au renunţat la Facebook. De când a devenit celebră în întreaga lume datorită "Twilight", Kristen evită reţelele de socializare. Vedete îţi încurajează şi prietenii să "renunţe la viaţa virtuală şi să trăiască mai mult în cea reală".

Kristen Stewart

Keira Knightley şi Daniel Radcliffe urăsc reţelele de socializare – vedete care au renunţat la Facebook

Keira Knightley, actriţa din "Piraţii din Caraibe" sau "Anna Karenina", nu mai foloseşte reţelele de socializare. Mai mult decât atât, celebra actriţă spune despre reţelele de socializare că sunt "dezumanizante" şi urăşte, în special, Facebook-ul şi Twitter-ul.

Faimosul star Harry Potter nu are nici cont de Facebook, nici de Twitter. Daniel Radcliffe a spus: “Datorită faptului că nu am nici cont de Facebook, nici de Twitter, cred că lucrurile sunt mult mai uşoare. Deoarece, dacă spui pe Twitter sau Facebook ce faci în fiecare moment şi apoi ceri dreptul la viaţă privată, atunci nimeni nu te va mai lua în serios.”

Jennifer Lawrence recunoaşte că nu ştie cu ce se mănâncă Twitter, Facebook sau Pinterest, dar nici nu este atât de interesată de acest subiect.

Angela Similea

Nu numai starurile internaţionale se numără printre vedetele care au renunţat la Facebook. Şi pe plaiurile mioritice sunt persoane publice care nu cred că reţelele de socializare sunt aşa de importante. De exemplu, Florin Călinescu – celebrul prezentator şi actor, este una dintre vedetele care lipseşte cu desăvârşire de pe reţeaua de socializare. Nici Angela Similea nu are cont pe Facebook.



Recente pe Ok! Magazine

Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg