Vedete care au renunţat la Hollywood

14 aprilie, 2016
actori retrasi jpeg

Au dat de gustul celebrităţii, însă au decis că e mai bine să facă altceva cu viaţa lor. Unii au părăsit Hollywoodul din motive persoanale, alţii şi-au dat, pur şi simplu, seama că nu e pentru ei viaţa hollywoodiană. Oricât de ciudat ar suna, au fost vedete mari care au renunţat la faimă şi la avere.

Haideţi să vedem, aşadar, care au fost cei care au renunţat la viaţa glamour de la Hollywood pentru una normală, departe de reflectoare!

Sean Connery – 85 de ani

image

A avut o carieră magnifică în cetatea filmului, jucând sau împrumutându-se vocea în peste 90 de producţii cinematografice. Totuşi, câteva decizii l-au costat faima pe simpaticul actor. Faptul că a refuzat să-l joace pe ”Gandalf” în ”Lord of the rings” a fost momentul în care a intrat într-un con de umbră.

După rolul din pelicula „The League of extraordinay gentleman”, care s-a dovedit a fi un fiasco, actorul a decis să se retragă.

Freddie Prinze Jr.

image

A jucat în filme precum ”She`s all that” şi ”Head over heels”. A decis să părăsească Hollywoodul după rolul din ”Scooby Doo 2: Monsters Unleashed”, însă fără să precizeze vreun motiv anume la acea vreme. Ulterior, actorul a recunoscut că viaţa la Hollywood era ”prea ciudată”.

Dylan şi Cole Sprouse

Dylan şi Cole Sprouse 2014

Aveau şapte ani când au fost cooptaţi în comedia ”Big Daddy”, pentru a juca alături de Adam Sandler. Producţia, cu încasări de peste 160 de milioane de dolari, i-a făcut pe gemeni celebri. Totuşi, cei doi au preferat să părăsească Hollywoodul pentru a-şi continua studiile. În prezent, ei au 23 de ani, iar anul trecut au absolvit cu brio Şcoala Gallatin a Studiului Individual (care le permite studenţilor să-şi alcătuiască singuri un curriculum), din cadrul Universităţii New York – Dylan cu specializarea în design de jocuri video, iar Cole, în arheologie.

Jack Gleeson

image

Nici bine nu l-am văzut pe micile ecrane în rolul lui Joffrey Baratheon, în serialul ”Game of Thrones”, că actorul a şi decis să renunţe la actorie. Acesta a declarat că preferă să-şi continue studiile decât să fie actor. În prezent, Jack este student al colegiului Trinity, din Dublin.

Macaulay Culkin

image

Cel mai recent caz este cel al actorului din ”Home Alone”, Macaulay Culkin. Actorul în vârstă de 28 de ani a declarat recent că el a părăsit Hollywoodul în urmă cu mulţi ani, şi că nu înţelege de ce paparazzi încă sunt pe urmele sale. Totuşi, atunci când reuşeşte să se ferească de fotografii avizi de senzaţional, Macaulay îşi petrece timpul pictând, scriind şi făcând ”orice altceva” nu are legătură cu Hollywoodul.

Amanda Bynes

image

După modelul Macaulay Culkin, Amanda Bynes este un alt exemplu. În adolescenţă era unul dintre cele mai de succes actriţe, totuşi consumul de alcool şi de droguri au făcut ca Amanda să-şi rateze cariera de la Hollywood. Ulterior, actriţa a fost internată în clinici de reabilitare, iar părinţii ei au confirmat că actriţa se retrage din activitatea actoricească.

Lindsay Lohan

Lohan

Şi ea speră să nu mai fie în atenţia presei, din moment ce nu a mai apărut pe micile ecrane de mulţi ani. De  altfel, recent, actriţa a declarat că vrea să aibă o viaţă liniştită, departe de reflectoare, căci ”s-a retras din cariera actoricească” de mai multă vreme.

Gene Hackman

image

Ultima sa pelicula este ”Welcome to Mooseport”, din 2004. Acela a fost anul în care actorul a decis să renunţe la actorie şi Hollywood pentru  a se dedica scrisului. În prezent, scrie nuvele istorice.

Shirley Temple

image

Un copil minune, care a cucerit instant micile ecrane. Din păcate, câţiva ani mai târziu, la 39 de ani mai târziu, a decis să-şi schimbe cariera. Ulterior, a devenit ambasador al Naţiunilor Unite.

Rick Moranis

image

A părăsit Hollywoodul în 1997, după ce a jucat roluri memorabile în pelicule precum: ”Little Shop of Horrors”, ”Ghostbusters” sau ”I Shrunk the Kids”. Ulterior, până în 2007 mai exact, a mai împrumutant vocea câtorva personaje.

Decizia actorului de a părăsi Hollywoodul a survenit după moartea soţiei sale din 1997. Rick s-a dedicat creşterii copiilor săi.

Greta Garbo

image

Vorbim de o reprezentantă a vechiului Hollywood, care avea în palmares trei nominalizări şi un câştig la premiile Oscar. Greta Garbo a decis să părăsească cetatea filmului la doar 36 de ani. Decizia ei a fost pusă de către presă pe baza recenziilor negative pe care le primise la prestaţia sa din pelicula ”Two-Faced Woman”.

Cary Grant

Celebrul actor a decis să renunţe la cariera sa actoricească chiar când era în plină ascensiune. Motivele abandonului au fost strict personale, actorul decizând să ducă o viaţă modestă şi să-şi crească fiica departe de lumina reflectoarelor.

foto: arhivă / getty / wenn



Recente pe Ok! Magazine

Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg
Steve Aoki Neversea (3) jpg
Amber Heard 0  jpg
Mihai Leu   Sorin Stana, OK România (1) jpg
Jennifer Lopez profimedia 0943486818 jpg
Hugh Grant si Liz Hurley, GettyImages (2) jpg
Anca Țurcașiu la podcastul lui Brenciu   captură (3) png