Vedete care nu mai sunt faimoase şi nu acceptă ideea

30 august, 2016
maxresdefault jpeg

Există, în aglomeraţia de staruri de-a lungul şi latul Hollywoodului, cele care în prezent nu mai strălucesc nicidecum printre celelalte, în ciuda a ce cred ele. Vedete care apar pretutindeni, dar totuşi, în niciun film, videoclip ori concert. Sunt cele care au ajuns să completeze paginile tabloidelor ori publicaţiilor în lipsă de materiale ori cele care se mai fac văzute doar prin alegerile vestimentare.

Totuşi, aceste celebrităţi ar trebui să înţeleagă că, în ciuda părerii lor că sunt staruri în continuare doar pentru cele 15 minute de faimă de demult, că vremea lor a trecut – ori că ar trebui să revină cu forţe proaspete.

Rita Ora

Ziua şi ţinuta, noul job al Ritei

Hot Right Now – a fost hitul cu care a cucerit topurile şi a intrat în showbiz, dar şi ea, literalmente, a fost hot doar pe-atunci. Au mai urmat nişte melodii de succes, dar nu care să o menţină aparte de alte cântăreţe din aceeaşi nişă. Acum, însă, încearcă să se menţină în vizorul presei cu stilul ei vestimentar. Deşi nu are evenimente speciale în fiecare zi, ţinutele cu care iese din casă nu sunt deloc casual, ci parcă pregătite pentru paparazzi. Cu toate că a avut apariţii în unele filme, lumea şi-o aminteşte acum mai mult ca fosta lui Calvin Harris ori ca posibila amantă a lui Jay-Z...

Nicole Scherzinger

Nicole în costum de baie ca de obicei

Melodiile nu mai au succes aproape deloc, abia dacă a mai prins un loc ca jurat în emisiunea X Factor şi în mintea multora e cunoscută drept fosta sexy a lui Lewis Hamilton, care devine subiect de ştiri mondene graţie apariţiilor în costum de baie.

Hailey Baldwin

Hailey a debutat în modelling

În afară de faptul că e fiica lui Stephen Baldwin ori că a fost una din iubitele lui Justin Bieber, mare lucru nu face pentru a fi în centrul atenţiei. Însă e prezentă pe covorul roşu la majoritatea evenimentelor şi îşi face loc în anturajul modelelor mai celebre precum Kendall şi Kylie Jenner. Cumva, e relevantă datorită oamenilor din jur.

Christina Milian

image

Pentru generaţia mea, era cunoscută drept cântăreaţă. Pentru generaţia de acum, e gazdă de televiziune. Se pricepea la muzică şi chiar a fost în topuri o vreme acum vreo 10 ani, până a renunţat să mai investească în asta. Acum abia e amintită, iar reality show-ul ei nu e chiar cel mai calitativ, în goana după faimă.

Paris Hilton

Kim Kardashian şi Paris Hilton erau bune prietene... doar pe faţă

Au tot trecut anii pe când era şefa lui Kim Kardashian ori pe când avea show-ul ei de televiziune. Nu a mers nici cariera în muzică, nici în actorie. O forţează ca DJ în Ibiza, dar mulţi spun că mai mult şi-a cumpărat locul, puţini fiind fanii care chiar au gust în materie de muzică.

Hilary Duff

image

Cine mai ştie ce face fostul teen idol, în afară de faptul că divorţează şi nu divorţează de soţul ei? Mă rog, a divorţat, dar în rest, e greu să faci referire la ea cu un atribut pe măsură. Cântăreaţă greu mai este, cu o pauză de câţiva ani între albume, niciunul pe măsura celor din ‘2000.

Jaime King

Jaime King

Despre ea cine-şi aminteşte? Deşi apare pe reţelele de socializare şi e prietenă cu vedete precum Taylor Swift, Jessica Alba ori Lana del Rey, blonda a fost cândva celebră ca model şi apoi pentru filme precum Pearl Harbor ori Sin City. Adică acum 11 ani.

Jessica Simpson

Jessica Simpson

Ţine mult la imaginea ei – exemplu stă nunta sa fastuoasă cu Eric Johnson şi eforturile majore prin care a slăbit de două ori după sarcini – dar practic Jess nu mai este o vedetă pentru că nu mai face nimic notabil: nici muzică, nici show-uri tv. Ultimele sale albume au fost... ca de final de carieră: The Very Best of Jessica Simpson şi unul de Crăciun...

FOTO GETTY IMAGES



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg