Vedetele acestea au recunoscut că sunt gay sau bisexuale

Actualizat:

Orientarea sexuală este de multe ori un subiect tabu pentru vedetele de la Hollywood. Însă, câteva şi-au făcut curaj şi-au vorbit deschis despre experienţele sexuale din viaţa lor. Iată despre cine este vorba!

Orientarea sexuală este de multe ori un subiect tabu pentru vedetele de la Hollywood. Însă, câteva şi-au făcut curaj şi au vorbit deschis despre experienţele sexuale din viaţa lor. Iată despre cine este vorba!

Nici nu se putea altfel. Lady Gaga nu a avut nicio reticenţă să povestească, într-un interviu acordat unei reviste americane, că este bisexuală şi că prin hitul Poker Face a vrut să-i facă pe ascultători să se gândească la propria orientare sexuală.

Click pe următoarea!

Jodie Foster a vorbit pentru prima dată public despre faptul că este gay în discursul de acceptare a trofeului pentru întreaga carieră de la cea de-a 70-a ediţie a galei Globului de Aur, care a avut loc anul trecut. Anul acesta, deţinătoarea a două premii Oscar s-a căsătorit cu partenera sa de viaţă, fotografa Alexandra Hedison.

La cât de controversată este viaţa lui Lindsay Lohan un scandal privind orientarea sa sexuală n-ar fi putut să nu apară. Astfel, au apărut zvonuri privind o relaţie de-a actriţei cu Samantha Ronson, pe care Lindsay nu le-a infirmat niciodată.

Victor Garber a recunoscut public că este gay tocmai în 2013, deşi actorul are o relaţie de 15 ani cu artistul Rainer Andreesen.

Starul din Sexy and the City, Cynthia Nixon, a recunoscut imediat după terminarea filmărilor la celebrul serial că îşi găseşte fericirea în braţele unei femei.

Nici Fergie nu a avut înhibiţii când a trebuit să vorbească despre viaţa ei sexuală. Aceasta a recunoscut că a avut relaţii intime cu alte femei, înainte de se căsători cu actorul Josh Duhamel.

A trecut multă vreme până când Ricky Martin şi-a făcut curaj să recunoască că este gay.

Portia deRossi şi Ellen DeGeneres sunt căsătorite de ani buni. Cea din urmă şi-a recunoscut orientarea sexuală în 1997, în timpul unei apariţii la The Oprah Winfrey Show.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg