Vera Jayne Palmer, actriţa care semăna cu Marilyn Monroe şi care s-a stins la 34 de ani într-un mod groaznic

25 septembrie, 2020
5 ac4 jpg jpeg

A topit inimile a milioane de bărbaţi, dar s-a stins rapid abia când începea să cunoască viaţa. Se numea Jayne Mansfield.

Vera Jayne Palmer (acesta este numele ei real) s-a născut la 19 aprilie 1933 în oraşul Bryn Mawr, Pennsylvania, în familia lui Herbert şi Vera Palmer. Din păcate, în 1936, tatăl ei a murit, iar micuţa a fost şocată de pierderea suferită.

“Cele mai vechi amintiri ale mele sunt cele mai bune. Încerc mereu să-mi amintesc de vremurile când tata era în viaţă”, spunea ea.

După trei ani, mama lui Jayne s-a recăsătorit şi aşa au ajuns să se mute în  Dallas. De fapt, în copilărie, actriţa nu avea nicio dorinţă de a deveni faimoasă. Deşi a urmat cursuri de vioară şi chiar a susţinut concerte pe aleea casei lor, nu s-a gândit să urmeze o carieră muzicală. Pe de altă parte, Jayne era destul de inteligentă, IQ-ul ei depăşea160.

1 ac1 jpg jpeg

Prima căsătorie şi primul succes

În 1949, ea l-a întâlnit pe studentul Paul Mansfield şi s-a căsătorit cu el. Avea doar 17 ani. Ea a născut-o pe fiica lor în 1950. Ulterior, a divorţat de el, sdar a mai bifat alte două mariaje şi a mai avut încă patru copii. Ea a spus mai târziu:

După ce a trăit cu primul ei soţ timp de 2 ani, viitoarea actriţă a decis să meargă în locul de vis al multora - Hollywood. Acolo, Jayne a urmat cursuri de actorie şi dicţie. În 1955, a obţinut în cele din urmă primul ei mic rol în Pete Kelly’s Blues. Dar atributele sale fizice şi frumuseţea ei nu au putut trece neobservate, aşa că în 1957, ea şi-a câştigat rolul în The Burglar.

În 1957, Jayne a cumpărat un conac pe Sunset Boulevard din Hollywood. Casa avea 40 de camere. Acum putea face orice dorea. Drept urmare, pereţii exteriori au fost revopsiţi în culoarea preferată a lui Jayne - roz. Pereţii, tavanele şi chiar covoarele moi erau, de asemenea, de aceeaşi culoare. “O femeie ar trebui să să se îmbrace în roz şi să fie drăguţă pentru un bărbat”, spunea ea.

Jayne a jucat în câteva filme, dar nu a obţinut niciun rol în filme sau spectacole remarcabile, aşa cum a făcut Monroe. Era inteligentă şi avea un adevărat talent pentru actorie, dar regizorii au insistat întotdeauna să joace personaje blonde prosteţe, contribuind la stereotipuri celebre.

Moartea lui Marilyn Monroe a pus capăt erei blondelor de succes. De aceea anii 1960 nu au avut la fel de ofertanţi pentru Mansfield ca anii 1950. De fapt, a avut câteva apariţii jenante, a câştigat roluri în filme cu buget redus şi a performant în cluburi de noapte.

3 ac3 jpg jpeg

Final nefericit

La 29 iunie 1967, la vârsta de 34 de ani, Jayne Mansfield şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină lângă New Orleans. Din cauza ceţii, şoferul ei nu a văzut remorca unui camion şi a intrat cu viteză în celălalt vehicul. Din fericire, cei trei copii ai ei nu au fost răniţi. Jayne a visat să devină o actriţă faimoasă, dar filmele ei nu au trecut niciodată dincolo de nivelul filmelor B şi nu au devenit capodopere. Viaţa ei a fost însă ca focul - scurtă, dar minunată.



Recente pe Ok! Magazine

White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg