Vezi care au fost reacţiile nominalizaţilor la Oscar la aflarea veştii!

Actualizat:
reactii jpeg

Favoriţii la Oscar au fost făcuţi publici ieri, iar La La Land,  Moonlight, şi Manchester by the Sea au avut cele mai multe nominalizări la cele mai importante categorii, în timp ce  Ryan Gosling, Emma Stone şi Viola Davis concurează cu alte nume celebre pentru categoriile Cel mai bun actor într-un rol principal, Cea mai bună actriţă într-un rol principal, respectiv Cea mai bună actriţă într-un rol secundar.

image

Bineînţeles că cei care au apărut pe lista premiilor Academiei Americane de Film au fost bucuroşi şi şi-au exprimat sentimentele şi gândurile faţă de această veste bună - că sunt mai aproape de şansa de a adăuga un trofeu Oscar la palmaresul lor. Iată reacţiile actorilor!

Natalie Portman, nominalizată pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal, filmul Jackie: "Mă simt onorată de recunoaşterea mea de către membrii Academiei pentru rolul Jackie. Sunt atât de fericită să împărtăşesc acest moment cu incredibilul nostru regizor Pablo Larraín şi întreaga distribuţie, dar şi cu echipă care a lucrat atât de greu la acest film. Sunt, de asemenea,  onorată să fiu nominalizată la aceeaşi categorie cu  Isabelle, Meryl, Ruth şi Emma - toate  aceste femei incredibile pe care le admir."

Emma Stone, nomizalizată pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru musicalul La La Land: "Ce dimineaţă. Sunt atât de recunoscătoare pentru această propunere şi  sunt atât de fericită să împărtăşesc acest sentiment cu familia mea La La Land.  Iubesc oamenii talentaţi şi pasionaţi şi am fost norocoasă că am lucrat cu ei pentru acest film.

Viola Davis, nominalizată pentru Cea mai bună actriţă într-un rol secundar,  pelicula Fences: " Mulţumesc Academiei pentru  recunoaştere muncii mele în acest film extraordinar.  Mulţumesc Denzel pentru susţinere şi producţie!"

Meryl Streep, nominalizată pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal, pentru Florence Foster Jenkins:

Ca replică într-un email, reacţia lui Streep a fost următoarea....

image

Ryan Gosling, nominalizat la categoria Cel mai bun actor într-un rol principal, pentru 

"Sunt foarte recunoscător Academiei pentru aprecierea muncii mele în La La Land. A fost o adevărată colaborare şi, să vad munca tuturor din acest film recunoscută, face această nominalizare şi mai specială pentru mine. "

Ruth Negga, nominalizată pentru Cea mai bună actriţă într-un rol principal, filmul Loving: " Am fost luată  prin surprindere de veştile din această dimineaţă şi mulţumesc Academiei pentru această recunoaştere pe care vreau să o împărtăşesc cu Jeff Nichols si Joel Edgerton.  A fost o mare onoare să ni se ofere oportunitatea de a spune povestea incredibila a lui Richard şi a lui Mildred Loving, care servesc drept sursă de inspiraţie că oamenii obişnuiţi pot face lucruri extraordinare."

 Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Salvare câini după cutremurul din Venezuela   profimedia 1112422318 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Penélope Cruz, GettyImages 2283206414 jpg
Reese Witherspoon, Profimedia (2) jpg
Ana de Armas se distrează în vacanță   FOTO Instagram (1) jpg
James Bond Pierce Brosnan   GettyImages 1146554 jpg
Faye Dunaway, Warren Beatty  foto   profimedia 0971833589 jpg
Magic Mike Manganiello jpeg
FotoJet (73) jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233784 jpg
Rebel Wilson   Instagram (6) jpg
Ben Affleck foto profimedia jpg
Motanul Larry la Trooping the Colour   Instagram jpg
AnnaLynne McCord  profimedia 0423233470 jpg
FotoJet (72) jpg
Keir Starmer și soția lui, Victoria   GettyImages 2282725198 jpg
Prietenii tăi  foto   Getty jpg
Ileana Lazariuc foto Vlad Andrei pentru Kultho jpg