Viaţa amoroasă a actorilor din seriale. Voi ştiaţi că au format un cuplu?

11 decembrie, 2015
poza actori jpeg

Nu au ei notorietatea actorilor mari ai Hollywoodului, însă asta nu înseamnă că numele lor nu suscită interesul. Adolescenţii, şi nu numai, sunt cei care urmăresc cu atenţie viaţa acestor actori. De aceea, ne-am gândit să facem o compilaţie a celor mai îndrăgiţi actori din seriale şi a partenerilor din viaţa lor. Haideţi să aflăm, aşadar, cine cu cine s-a iubit!

Începem cu Torrey DeVitto şi Paul Wesley, aka actriţa din „Pretty Little Liars” şi actorul din ”The Vampire Diaries”.

Torrey şi Paul: 2007 - 2013

Ei bine, aflaţi că cei doi au fost chiar căsătoriţi. S-au cunoscut în anul 2007, pe când lucrau împreună la pelicula ”The Killer Movie”. Patru ani mai târziu, s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii intime în New York. Din păcate, în iulie 2013, relaţia lor a ajuns la final. Divorţul s-a finalizat în decembrie 2013.

Din 2013 - prezent

Un motiv al divorţului lor ar putea fi întâlnirea lui Paul cu actriţa Phoebe Tonkin pe platourile de filmare ale serialului ”The Vampire Diaries”, din anul 2012. Cumva, la două luni de la despărţirea lui Paul de Torrey ( în septembrie 2013), Paul şi Phoebe au început o relaţie amoroasă, deşi n-au vorbit deschis niciodată despre relaţia lor.

Fotografie postată de Phoebe pe contul ei de Instagram

Joseph Morgan şi Persia White - aka actorul din ”The Originals” şi actriţa din „Girlfriends” ( a jucat şi-n The Vampire Diaries, ca şi Joseph, de altfel)

Joseph Morgan şi Persia White 2011- prezent

S-au cunoscut în 2011 şi de atunci sunt de nedespărţit. În mai 2014, cei doi au anunţat că relaţia lor este pregătită să treacă la un alt nivel şi s-au logodit. Două luni mai târziu, a avut loc şi nunta, organizată în Ocho Richo, Jamaica.

Au jucat împreună în ”The Vampire Diaries”

Candice Accola şi Zach Roerig

2011 - mai 2012

În culisele serialului ”The Vampire Diaries” s-a mai născut o idilă: Candice şi Zach. Cei doi şi-au început relaţia în 2011 şi totul părea că merge bine. Un an mai târziu, însă, Candice şi Zach au confirmat că s-au despărţit. Asta se întâmpla în mai 2012.

Nina Dobrev şi Ian Somerhalder - co-staruri în „The Vampire Diaries”

2011- 2013

În septembrie 2011, Somerhalder şi-a confirmat relaţia cu co-starul său din ”The Vampire Diaries”, Nina Dobrev. O relaţia spumoasă, care însă s-a încheiat în mai 2013.

Ian şi Nikki

Un an mai târziu, Somerhalder a început să se întâlnească cu actriţa Nikki Reed, care întâmplător sau nu era prietenă cu Nina Dobrev. În februarie 2015 s-au logodit şi-n aprilie a acestui an, cei doi s-au căsătorit în Malibu, California.

Ed Westwick şi Jessica Szohr - co-staruri în ”Gossip Girl”

2008 - 2010

Ca şi-n „The Vampire Diaries”, s-au format multe cupluri în serialul „Gossip Girl”. Unul dintre ele era format dintre ed Westwick şi Jessica Szohr. Cei doi au avut o relaţia amoroasă din anul 2008 şi până în 2010.

Sebastian Stan şi Leighton Meester - co-staruri în ”Gossip Girl”

Leighton Meester şi românul Sebastian Stan

Da, şi ei au ajuns să facă un cuplu în viaţa reală, după ce s-au iubit pe micile ecrane. Au format un cuplu din 2008 până în 2010.

Leighton şi Adam

Doi ani mai târziu, Leighton a început o relaţie cu actorul Adam Brody, pe care l-a întâlnit pe platoul de filmare ”The Oranges”. În luna noiembrie 2013, cei doi s-au logodit. După cum era de aşteptat, un an mai târziu au ajuns şi-n faţa altarului şi şi-au promis iubirea veşnică. Anul acesta, în august, cei doi au devenit părinţii unei fetiţe pe nume Arlo Day.

Blake Lively şi Penn Badgley - co-staruri în „Gossip Girl”

Blake Lively şi Penn Badgley

La sfârşitul anului 2007, au început să apară zvonuri cum că cele două staruri din serialul ”Gossip Girl” au o relaţie amoroasă. În mai 2008, după ce cei doi au fost fotografiaţi de paparazzi sărutându-se în vacanţă în Mexic, Blake şi Penn au început să fie mai deschişi cu presa în legătură cu relaţia lor. Din păcate, în luna septembrie 2010 cei doi au anunţat că se despart. Coincidenţă sau nu, Blake l-a cunoscut pe Ryan Reynolds, actualul soţ, la începutul anului 2010.



Recente pe Ok! Magazine

Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg