Viaţa personală a lui Raed Arafat. Cine îl aşteaptă când ajunge acasă şi care e motivul pentru care nu are soţie

12 martie, 2021
1 raed arafat sotie jpg jpeg

Apare zilnic la TV, la conferinţe de presă unde transmite şi dezbate cele mai recente informaţii despre pandemia de coronavirus. Face declaraţii la orice oră din zi şi din noapte, aşa că viaţa lui profesională e pe primul loc. Dar cum e Raed Arafat dincolo de carieră, atunci când ajunge acasă? Are soţie, are copii? A vorbit destul de rar despre viaţa sa de familie.

Raed Arafat este originar din Palestina, acolo unde familia sa a avut o fabrică de săpun. În 1981, la vârsta de 16 ani, a emigrat în România, pentru a studia medicina. În septembrie 1990 a început să pună bazele Serviciului Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD) la Târgu Mureş, devenit mai târziu serviciul medical naţional de intervenţie rapidă. Raed Arafat e şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne. Are rang de secretat de stat.

Despre viaţa sa profesională se ştiu multe, despre relizările sale la fel, dar niciodată nu a apărut în faţa opiniei publice vorbind despre viaţa personală, despre familia sa. Totuşi se cunosc câteva aspecte despre omul Raed Arafat, nu secretarul de stat. 

raed arafat familie png png

Într-un interviu televizat, Raed Arafat a răspuns şi celor mai neaşteptate întrebări, a spus de ce nu e căsătorit. Acesta nu are o soţie. Familia i-ar fi ocupat mult timp şi nu s-ar fi putut dedica vieţii profesionale: "Sunt o mie de răspunsuri care se pot da, dar uite aşa, simplu: pentru că era imposibil să combin lucrul pe care eu l-am făcut ani de zile cu o viaţă personală care să fie dedicată unei familii. Nu poţi să ai familie şi să ai în acelaşi timp o muncă în care eşti implicat 24 din 24, la maxim. Asta e părerea mea, plus că nu s-a întâmplat. La noi în familie, tatăl meu a fost însurat la 47-48 de ani. Suntem doi fraţi şi o soră. Fratele a fost subinginer, iar sora este medic. Eu am mers după pasiune, după muncă şi după dedicare totală la această activitate. Un concediu adevărat am avut ultima dată în 2004".

Raed Arafat nu regretă, îşi face munca cu pasiune: "Nu regret şi fiecare chestie are un aspect pe care trebuie să-l înţelegi: pentru a face asta, trebuie să renunţi la asta, pentru a face un lucru, trebuie să scazi un alt lucru. Asta înseamnă să duci o pasiune până la capăt şi să o duci continuu, cu acelaşi nivel de pasiune, să nu o scazi."

Cu toate acestea, la un moment dat, o fiinţă îl aştepta acasă. Raed Arafat a avut un câine. Din păcate, din cauza programului aglomerat a fost nevoit să îl dea unui prieten.

"Am avut un câine, până a început să-mi facă o figură în stradă... Eu îi dădeam de mâncare, îi dădeam apă. La un moment dat, câinile a început - şi l-am prins făcând asta... Unii îmi ziceau în stradă - la Mureş era, la Sângeorgiu de Mureş: De ce nu-i dai câinelui apă şi mâncare, când eşti plecat? Pentru că plecam dimineaţa, mă întorceam seara foarte târziu, uneori plecam într-o misiune cu elicopterul noaptea şi uneori nu veneam decât a doua zi, pentru că nu puteam să ne întoarcem, deci asta a fost... lucram cu Transgazul, cu elicopterul Alouette atunci şi niciodată nu ştiai ce se întâmplă.

Şi câinele cerşea apă şi mâncare de la vecini. Cum trecea cineva pe stradă, lua castronul, îl ţinea şi se plimba la gard, de faţă cu toţi, să le arate că nu are mâncare! Era clar. Adică câinele suferea. El era în grădină, totuşi, dar cu toate astea, era foarte greu de ţinut şi l-am dat unui coleg care l-a dus la ţară ca să crească bine acolo. Era un lup alb, era superb, dar... nu mergea! Deci, am încercat, să ştiţi, inclusiv câinele n-a putut să... Se plângea, să ştiţi.", a spus el la digi24.ro. 

Ce avere are Raed Arafat. Salariul pe care îl primeşte lunar de la statul român şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

La fel ca alţi indivizi cu funcţii publice, Raed Arafat a făcut publică declaraţia de avere. Chiar pe 15 iunie 2020 a fost dată publicităţii. Conform acesteia, Raed Arafat deţine un apartament de 80 de metri pătraţi, în judeţul Ilfov, şi 35% din casa părintească ce se află în Palestina. S-a mai aflat că Raed Arafat are 6 conturi. Trei dintre acestea sunt neutilizate: unul la Raiffeisen, unul la Banca Transilvania şi unul la ING.

Conturile utilizate sunt următoarele: un cont la ING, deschis în 2005, cu 50.313 RON, alt cont la ING, deschis tot în 2005, cu 17.060 Euro şi un al treilea cont la ING, deschis în 2012, cu 16.201 RON.

Ce salariu ia lunar Raed Arafat de la statul român

De la Ministerul Afacerilor Interne, acesta are două venituri anuale, unul de 116.808 lei şi altul de 13.316 lei, ca normă de hrană şi echipamente. De la Universitatea din Bucureşti Arafat primeşte un venit anual de 3.739 lei, iar de la Universitatea din Cluj Napoca primeşte un venit anual de 1.826 lei. În total, veniturile anuale ale lui Raed Arafat au fost de 146.116 lei, adică de 12.176 lei pe lună (aproximativ 2.500 de euro).

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg
Steve Aoki Neversea (3) jpg
Amber Heard 0  jpg
Mihai Leu   Sorin Stana, OK România (1) jpg
Jennifer Lopez profimedia 0943486818 jpg
Hugh Grant si Liz Hurley, GettyImages (2) jpg
Anca Țurcașiu la podcastul lui Brenciu   captură (3) png