Victor Ciutacu și soția sărbătoresc 21 de ani de la nuntă: "Ne-am prezentat regulamentar la Mănăstirea Plumbuita"

ciutacu20 jpg

S-au îndrăgostit în timpul facultății și nu s-au mai despărțit. Victor Ciutacu și soția lui sărbătoresc 21 de ani de la nuntă.

Dacă pentru Victor și Mana cununia civilă a venit imediat după examenul de licență, nunta a venit mult mai târziu, când în viața lor apăruse și Vlad.

ciutacu21 jpg

“Se întâmpla fix acum 21 de ani. Împreună cu (deja de 6 ani) doamna Ciutacu și cu tânărul (de 4 ani) Vlad, după niște drumuri chinuitoare București-Segarcea și retur, plus dureri atroce de burtă și policlinici în regim de urgență, ne-am prezentat regulamentar la Mănăstirea Plumbuita. Ca să ne luăm și în fața Domnului. Ceea ce am și făcut și, dacă tot veni vorba, bine am făcut. După care ne-am deplasat în grup organizat pe malul unei ape stătătoare, în Sud, conform tradiției, ca să benchetuim până la ziuă, fără dar la plic, împreună cu vreo câteva mâini de prieteni. Majoritatea ne-au rămas relativ aproape până-n zilele războiului ruso-ucrainean. Nu e chiar ca și cum ar fi ziua noastră oficială, dar zău că mi-e tare drag de noi, Ciutacii”, spune jurnalistul de la RTV.



Recente pe Ok! Magazine

Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg