Virgil Ianţu găzduieşte o familie din Ucraina. Şi Adelina Pestriţu vrea să ajute

Actualizat:
2 virgil9 jpg jpeg

Suferinţa refugiaţilor din Ucraina l-a impresionat până la lacrimi pe Virgil Ianţu. Prezentatorul de la TVR2  nu a stat însă prea mult pe gânduri şi a hotărât să dea o mână de ajutor. Aşa a ajuns în casa lui o mamă cu două fetiţe.

Adelina Pestriţu vrea să îi urmeze exemplul.

„Cei care aveţi posibilitatea de a ajuta, vă rog, nu vă gândiţi de două ori. Prin ce trec aceşti oameni este îngrozitor şi totuşi ei rămân extrem de curajoşi şi demni. Au nevoie de orice le puteţi oferi, dar şi de căldură şi respect. Noi găzduim o mamă cu două fetiţe care au ajuns aseară din Ucraina după un drum foarte greu. Ea e avocat, au planuri mari şi un drum lung în faţă, iar când am întrebat-o dacă îi e teamă, mi-a spus: «there is only one way for us now (n.r.: E un singur drum pentru noi acum)»”, a scris Ianţu pe o pagină de socializare.

4 iantu9 jpg jpeg

„Vă rog să mă ajutaţi să găsesc o mamă alături de copiii ei, de care să am grijă în următoarele luni. Dacă cineva vrea să vină în Bucureşti şi să stea aici o perioadă, vă rog să-mi daţi mesaj. Îi voi ajuta să ajungă în Bucureşti şi odată ajunşi aici, mă voi ocupa integral de ei până când se vor putea întoarce acasă. Dacă statutul acestor oameni nevinovaţi nu permite ca ei să ajungă în Bucureşti şi să îi am în grijă, vă rog să mă direcţionaţi către organizaţiile umanitare prin intermediul cărora pot trimite mâncare şi alimente de strictă necesitate”,  mărturiseşte Adelina.



Recente pe Ok! Magazine

Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg