Vladimir Drăghia va fi din nou tătic: "E dovada noastră de speranţă într-o lume mai bună"

Actualizat:
8 vladimir7 jpg jpeg

Vladimir Drăghia şi Alice Cavaleru se pregătesc să fie părinţi pentru a doua oară. Cei doi mai au împreună o fiică, Zora, în vârstă de cinci ani.

Actorul a dat vestea cea mare pe un site de socializare.

“Facem om nou.  E dovada noastră de speranţă într-o lume mai bună. Sperăm ca la plecarea noastră de aici, prin copiii noştri, locul ăsta să fie mai bun, iar la rândul lor, mai departe, să lase mai bine în urma lor. Până atunci, sărbătorim un nou început şi ne bucurăm să vă avem alături”, a mărturisit Vladimir Drăghia.

Actorul şi Alice Cavaleru au devenit soţ şi soţie în 2018, după patru ani de relaţie. Povestea lor a debutat pe neaşteptate.

„M-a văzut ea, în urmă cu vreo 10 ani, într-un supermarket, şi i-am rămas aşa, în minte, nu ştia ce fac. După încă vreo patru ani, m-a văzut tot într-un supermarket şi, la câteva zile, pe Calea Victoriei cu un scooter roşu vechi, pe care nu-l mai folosesc. Atunci a zis: «Ceva e cu omul ăsta de tot îl văd». Ea nu ştia că mai fac lucruri prin televiziune, pur şi simplu eram unul care i-a rămas în minte. În aceeaşi zi, era cu o prietenă la o întâlnire şi i-am apărut în News Feed şi nu-i venea să creadă. Aşa a aflat despre mine, ce fac şi cu ce mă ocup. A decis să mă contacteze, după care ne-am întâlnit şi, trei zile mai târziu, avea cheia de la casa mea şi am început să fim împreună”, povestea Vladimir Drăghia într-un interviu.  



Recente pe Ok! Magazine

Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg