Vladimir Putin are o fiică de 17 ani cu o fostă menajeră, pe care a făcut-o milionară

Actualizat:
1 vladimir putin gettyimages 967621728 jpg jpeg

Ştirea este furnizată chiar de către un site rusesc de investigaţii

Potrivit dezvăluirilor acestei surse, adolescenta Yelizaveta Vladimirovna, în vârstă de 17 ani, s-ar fi născut din legătura preşedintelui rus care s-a întins pe mai mulţi ani cu Svetlana Krivonogikh, în perioada în care el era însurat şi deţinea funcţia de director al securităţii federale ruseşti (FSB). Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a negat existenţa vreunei Svetlana. Dar investigaţia condusă de site-ul Proekt scoate la iveală toate amănuntele vieţii ei - inclusiv spectaculosul salt de la munca de menajeră la apartamentul superluxos din Insulele Kamennîi, din delta râului Neva, în care s-a mutat în anii '90, exact când avea relaţia cu Putin, în acea zonă fiind cunoscut că locuiesc apropiaţii preşedintelui rus. După 2010, Putin şi Svetlana au rupt definitiv legătura - dar ea şi-a văzut în continuare de viaţa ei înfloritoare, cu acţiuni la bursă, proprietăţi în Sochi şi Moscova şi 11 milioane de dolari în cont. Ba chiar deţine o mare parte din staţiunea de schi Igora. din nordul St. Petersburgului ei natal, staţiune preferată de Putin. Acelaşi site rusesc mai scrie că fiica lor, Yelizaveta, foloseşte nume false, mai ales pe social media, şi că seamănă izbitor cu Putin. 

Preşedintele rus a fost căsătorit cu Lyudmila Aleksandrovna Ocheretnaya din 1983 în 2013 - iar cei doi au două fiice: Katerina, fostă dansatoare care a intrat în politică, şi Maria, de profesie doctor. Interesant este, însă, că Putin, care este extrem de secretos cu viaţa personală, nu le-a recunoscut niciodată public pe acestea drept fiicele sale. Acum, Putin are o relaţie cu fosta gimnastă Alina Kabaeva, în acelaşi stil ultrasecret. 



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg