Vor a doua şansă la maternitate! Vedete care şi-au îngheţat ovulele sau embrionii

Actualizat:
Celine Dion and her twins going to Optician   Paris jpeg

E o practică destul de comună la Hollywood! În ultimii zece ani, tot mai multe staruri hollywoodiene au recurs la această metodă de a-şi recolta şi păstra materialul genetic în condiţii speciale, pentru a avea, mai târziu, urmaşi. Haideţi să vedem care sunt acele nume celebre care s-au alăturat listei recent!

Rita Ora

image

Celebra cântăreaţă şi actriţă de origine britanică a povestit că îşi doreşte să se concentreze, în prezent, pe viaţa profesională, dar, totodată, are grijă ca, într-o bună zi, să aibă parte de acea familie numeroasă la care visează. În acest scop, ea a ales să-şi congeleze ovulele: ”Faptul că o să am în curând 27 de ani m-a făcut să mă gândesc la copii. Doctorul mi-a spus <<cred că ar fi bine să-ţi criogenezi ovulele cât mai aio 20 de ani>>”.

Chrissy Teigen

image

Ea a anunţat chiar aseară că e însărcinată a doua oară, graţie faptului că şi-a congelat embrionii. De altfel, modelul a vorbit deschis de mai multe ori despre această metodă care i-a permis să devină mamă şi prima oară.

Sofia Vergara

Sofia Vergara şi fiul său

Ne amintim cu toţii de scandalul monstru pornit de la embrionii criogenaţi ai actriţei şi-ai fostului ei logodnic, Nick Loeb. Actriţa are, într-adevăr, doi embrioni criogenaţi, iar Nick nu a primit ”custodia” lor, deşi a dat-o în judecată de mai multe ori.

Sarah Jessica Parker

image

Actriţa din ”Sex and the city” a reuşit să devină de trei ori mămică graţie ovulelor criogenate. În cazul gemenelor Marion şi Tabitha, venite pe lume în 2009, SJP şi soţul ei au apelat la o mamă surogat, care, evident, a fost inseminată cu embrionii lor criogenaţi.

Celine Dion

image

Şi celebra cântăreaţă a deveni mama gemenilor Nelson şi Eddy graţie unor embrioni criogenaţi. Timp de opt ani, materialul genetic al artistei şi-al regretatului ei soţ, Rene Angelil, a fost ţinut într-o clinică specializată până ce cântăreaţa a dorit să fie din nou mamă.

Janet Jackson

image

Dat fiind faptul că artista a devenit mamă la 50 de ani, nu putem să nu luăm în considerare faptul că aceasta şi-ar fi congelat ovulele. Deşi n-a confirmat nicicând, mulţi specialişti spun că artista nu a rămas însărcinată pe cale naturală.

Nicole Kidman

image

Şi actriţa a recurs la congelarea ovulelor, pentru a o putea avea pe micuţa Faith. Nicole a povestit de mai multe ori că fetiţa ei a venit pe lume graţie unei mame surogat, care a fost inseminată cu materialul genetic al ei şi-al soţului ei, muzicianul Keith Urban. De curând, Faith a cunoscut-o pe mama surogat, denumită ”Mătuşa Sheila”, iar întâlnirea a fost extrem de emoţionată.



Recente pe Ok! Magazine

Nadia Comaneci jpg webp
Copilot 20260910 165509 png
Kaia Gerber și Homer Gere, profimedia 1128758230 jpg
Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg