Vremea trece, sex appealul rămâne. Șase bărbați celebri care au îmbătrânit ca vinul bun

Doamnelor și domnilor, dar mai ales doamnelor, încercăm în aceste pagini să personificăm expresia „a îmbătrâni bine ca vinul bun” cu șase reprezentanți de marcă ai sexului puternic, dar trecut de prima tinerețe. Și poate chiar și de a doua...

PIERCE BROSNAN (69 de ani)

Pierce Brosnan a adoptat copiii soției după ce ea a murit  1 sursa   Shutterstock jpg

În cazul starului de origine irlandeză, sex appealul nemuritor este dublat de o eleganță în stil, care parcă vine mai bine la pachet cu părul grizonant. Credem că secretul actorului constă în echilibru, mai ales în plan personal, acolo unde este iubit de aproape o viață întreagă de aceeași femeie, Keely Shaye. Și pe care el, la rândul lui, o iubește și-acum cu mare foc, în ciuda imperfecțiunilor ei.

SIMON BAKER (53)

simon baker GettyImages 1357855161 jpg

Australianul cu păr vâlvoi din serialul Mentalistul reușește, încă, să fie cel mai chipeș din cameră, mai ales atunci când afișează faimosul lui zâmbet. Bine, la cei 53 de ani împliniți în iulie, starul nu-i deloc trecut, dimpotrivă. Divorțat în 2020, după 29 de ani de mariaj, Simon face valuri cu look-ul lui de bărbat bine, iar cea mai recentă iubită a lui a fost cu aproape 20 de ani mai tânără.

REGELE FELIPE AL SPANIEI (54)

regina letizia GettyImages  jpg

Regina Letizia în sus și-n jos, dar nimeni nu se oprește să-l aprecieze și pe mult mai importantul ei consort. Regele adică. Al Spaniei. Așa-i că-l priviți acum cu alți ochi? Unii admirativi, sperăm, așa cum o facem și noi când vorbim despre cel mai chipeș suveran în activitate din Europa. Iar atunci când Felipe îmbracă uniforma de gală, ca la parada de Ziua Națională a Spaniei, imaginea este ireproșabilă, iar el este mai mult decât un bărbat bine.

HUGH JACKMAN (54)

6 hugh jackman 4 jpg jpeg

Pe 12 octombrie, atrăgătorul actor australian a aniversat vârsta de 54 de ani. Cum altfel decât recunoscător? Recunoscător pentru sănătate, după sperietura cu cancerul de piele, pentru succesul în film, acolo unde-și va relua rolul care l-a făcut faimos, Wolverine, și pentru femeia extraordinară care-i stă alături, Deborra-Lee.

COLIN FIRTH (62)

colin firth sotie 2 jpeg

Actorul britanic se poate lăuda cu numeroase roluri mărețe - unul dintre ele i-a adus chiar Oscarul - , dar pentru noi va rămâne, mereu, chipeșul Mister Darcy din Mândrie și prejudecată. Și nu vom uita niciodată acea scenă în care Colin/Darcy iese din lac, cu cămașa albă lipită de corp, o imagine care ne-a rămas pe retină... Nouă și frumoasei sale soții, Livia Giuggioli.

MATT DAMON (52)

matt damon jpeg

Cel mai tânăr din acest grup de bărbați maturi și chipeși, Matt este și a fost mereu un tip deloc complicat. Liniștit, fără să facă valuri, fără să fie în centrul controverselor, fără vicii știute, Matt este acel băiat cuminte care îmbătrânește în același ritm. Agale, adică, lângă eterna lui soție, Luciana Barroso, o femeie la fel de nepretențioasă.

Foto: Getty Images, Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Victoria și David Beckham, Instagram (2) jfif
elena udrea  la plaja jpg
Tom Cruise, Katie Holmes  foto   shutterstock 165862814 jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
george clooney amal clooney venice 090224 2 edc6ceb89e4d4be59a3e28a2bb62a055 jpg
Diana Munteanu în Santorini  FOTO Instagram (8) jpg
UNTOLD2026 jpeg
Nicole Kidman colaj Profimedia jpg
Elizabeth Taylor, Marilyn Monroe  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt si Angelina Jolie  jpg
Salma Hayek, Getty (8) jpg
Kristin Davis, Sarah Jessica Parker, Cynthia Nixon, Kim Cattrall pe platourile de filmare Sex and the City The Movie, New York, septembrie 2007, Profimedia jpg
Celine Dion în natură   FOTO Deanna Marti, Facebook (3) jpg
Jennifer Lopez, din ce în ce mai sumar îmbrăcată, Foto Instagram (5) jpg
FotoJet (82) jpg
Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
FotoJet (82) jpg
Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg