Wow! Ce bine arată acum Britney Spears!

Actualizat:
britney spears jpeg

Ne amintim cu toţii de acele cadre jenante, în care Brit apărea cu kilograme bune în plus, ţinute neglijente şi un machiaj strident. E bine, acum, artista e total schimbată, punând preţ pe felul în care arată, dar şi pe sănătatea ei.

Înainte vs. prezent

De câţiva ani, Britney Spears şi-a schimbat stilul de viaţă! A renunţat la obiceiurile nesănătoase (mâncarea de la fast food!), la petrecerile nebune în cluburi şi la tot ce îi făcea rău. Are grijă la alimentaţie, la silueta ta şi la sănătatea mentală.

Brit se antrenează zi de zi

Nu e de mirare, aşadar, că Britney Spears este într-o formă de zile mari, cu un tonus muscular fantastic, energică şi zâmbitoare la fiecare apariţie în public. Zilele trecute, artista de 35 de ani a făcut o demonstraţie publică a antrenamentului său fizic, îndrumându-i pe fanii internauţi să nu se neglijeze şi să facă sport cât mai mult.

Aceasta a  postat pe contul ei de Instagram un video în care le arată fanilor cum se antrenează şi care e succesul siluetei sale perfecte. În imaginea respectivă, Brit apare într-un outfit sportiv, care îi pune în evidenţă silueta perfectă. Haideţi să vedem şi noi dovada!



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp