Ziua Regalităţii, sărbătorită în absenţa lui Mihai I

Actualizat:
563364 10151047530580854 270438790 n jpeg

Anul acesta, Regele Mihai va lipsi de la tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, din pricina stării de sănătate a soţiei sale, Regina Ana, internată într-un spital din Elveţia.

Anul acesta, Regele Mihai va lipsi de la tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, din pricina stării de sănătate a soţiei sale, Regina Ana, internată într-un spital din Elveţia.

Regele Mihai I se află de o săptămână în Elveţia, pentru a-i fi alături Reginei Ana, care a fost internată într-un spital din Elveţia, după ce şi-a luxat glezna, pe fondul unei stări de sănătate fragile.

image

Acest nefericit eveniment face ca Majestatea Sa să lipsească la Garden Party-ul organizat annual la Palatul Elisabeta, la care sunt aşteptaţi să participe 4.000 de români din toate judeţele ţării, din Basarabia şi din comunităţi româneşti din Europa.

image

Potrivit informaţiilor furnizate pe blogul Principelui Radu, angajaţii Palatului Elisabeta pregătesc această petrecere cu şase luni înainte.

image

O echipă de zece colaboratori de la Casa Majestăţii Sale, împreună cu un număr de câteva zeci de parteneri din mediul instituţional şi privat, pune la punct detaliile evenimentului care va avea loc cu începere de la ora 17.30.

image
image

Tot cu ocazia Zilei Regalităţii, au fost organizate şi alte manifestări publice, precum maratonul regal, care a luat startul la ora 08.00, în faţa Palatului Elisabeta; trei evenimente desfăşurate în Aula Academiei Române, cu participarea Principesei Margareta: conferinţa “Rolul Monarhiei în modernizarea României”, susţinută de academicianul Dan Berindei în Aula Academiei Române, la ora 10.00, lansarea lucrării “Academia Română şi Casa Regală a României – două destine paralele 1866 – 1947/8” şi dezvelirea tabloului Regelui Ferdinand, opera pictorului Valentin Tănase; o ceremonie de depunere de flori la statuia Regelui Carol I din Piaţa Palatului Regal, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare, Principele Radu şi Principele Nicolae, la ora 11.30.

image
image

Foto: Casa Regală



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg