Zoe Saldana şi-a revenit complet la silueta sexy de dinaintea naşterii gemenilor

Actualizat:
Untitled jpeg

E clar, exotica actriţă din Avatar şi Gardienii Galaxiei are şi gene de invidiat, dar şi o voinţă de fier. În sfârşit, a reuşit să intre perfect în costumul de gardian, la un an de când a născut băieţii gemeni pe care-i are cu Marco Perego.

Şi e atât de zveltă, că ne este chiar greu să ne închipuim că a născut cu adevărat. Silueta ei silfidă e lăudabilă, dar ce-i drept a şi muncit pentru ea de când a devenit mamă. Forma ei este formidabilă şi, la 37 de ani, este una dintre cele mai elegante şi mai sexy vedete hollywoodiene.

Zoe arată perfect!

Fotografia în care-o vedem cât de bine arată a postat-o ieri, alături de un comentariu foarte pertinent şi încurajator. “Vai, e incredibil! Dragii mei, trebuie să împărtăşesc asta cu voi. Acesta e unul dintre costumele #guardiansofthegalaxy pe care le-am purtat în 2013. După ce-au venit gemenii, nu-mi vine să cred că am putut încăpea în aşa ceva. Munca grea e răsplătită din plin! Şi o spun serios, mămici de pretutindeni, dacă eu am făcut-o, o puteţi face şi voi”.

Adevărul este că Zoe Saldana a fost foarte sinceră despre luptele pe care le-a dus pentru a ajunge din nou la corpul de dinainte de sarcină, mai ales că pare aproape imposibil. Dar i-a reuşit cu atâta success, că a devenit inspiraţie pentru multe mame.

Actriţa şi soţul ei italian, au băieţi gemeni, Bowie şi Cy



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg