Noi acuzații teribile: Brad Pitt a încercat să-și sugrume un copil și l-a pălmuit pe altul

Războiul dintre Brad Pitt și fosta lui soție, Angelina Jolie, capătă valențe din ce în ce mai urâte.

1 divort angelina si jolie brad pitt jpg jpeg

Angelina Jolie a depus ieri o serie de documente explozive în justiție în cadrul nesfârșitului proces de custodie cu fostul ei soț, Brad Pitt, acuzându-l pe acesta că l-a „sufocat” pe unul dintre cei șase copii ai lor în timpul unei dispute violente într-un avion privat, plesnindu-l pe altul peste față și izbind-o și pe actriță de un perete în timp ce o ținea de păr. Incredibil, nu-i așa?

Jolie a spus că comportamentul lui Pitt în timpul acelui zbor din septembrie 2016 din Franța spre California i-a lăsat pe copii traumatizați și pe ea cu răni la spate și la cot.

La cinci zile după zbor, Anglina a cerut divorțul, iar în septembrie 2021 și-a vândut pachetul de acțiuni la vinăria franceză pe care o deținea împreună cu Pitt. El a dat-o în judecată din cauza vânzării, iar marți ea a dat contraatacat în justiție. „Ea a făcut tot posibilul să încerce să-și protejeze copiii de a retrăi durerea pe care Pitt a provocat-o familiei în acea zi”, susțin avocații lui Jolie.

angelina jolie copii fiice jpg

„Dar când Pitt a intentat acest proces pentru a-și reafirma controlul asupra vieții financiare a lui Jolie și a o obliga să se alăture fostului ei soț ca partener de afaceri, a forțat-o să se apere public.”

Jolie a explicat în detaliu altercația violentă din septembrie 2016, despre care ea a spus că a dus la divorțul lor și la disputa actuală asupra cramei Miraval din Franța. Jolie a spus că mariajul lor „s-a încheiat” în acel zbor din 14 septembrie 2016.

„De-a lungul acelui zbor lung, de noapte, Pitt a fost abuziv fizic și emoțional față de Jolie și copiii lor, care aveau atunci vârste cuprinse între 8 și 15 ani”, susțin documentele trimise instanței.

„După acel zbor, pentru bunăstarea familiei ei, Jolie a decis să depună o cerere de divorț”.

Ea a spus că Pitt a avut o altercație cu unul dintre copii înainte de a ajunge la aeroport (cel mai probabil Maddox), iar când Jolie l-a întrebat în avion ce era în neregulă, el „a acuzat-o că a fost prea indulgentă față de copii și a atacat-o fizic și verbal”.

Mai mult, conform acestor documente, Pitt l-ar fi sufocat pe unul dintre copii și l-ar fi lovit pe altul peste față.

„Unii dintre copii l-au rugat pe Pitt să înceteze. Toți erau speriați. Mulți plângeau. Pentru restul zborului, pentru a evita mânia lui Pitt, Jolie și copiii au stat nemișcați și tăcuți sub pături. Nimeni nu a îndrăznit să meargă la baie. Pitt ieșea periodic din spatele avionului să țipe și să-i înjure”, mai arată avocații actriței.

În urma acestui încident, s-a deschis o anchetă de către cei de la FBI, dar nu s-a depus vreo acuzație împotriva lui Brad Pitt.

Șapte ani mai târziu, în aprilie 2022, Jolie, sub pseudonimul „Jane Doe”, Angelina Jolie a dat în judecată FBI, căutând să știe de ce a fost abandonată ancheta asupra acelui incident.

Acțiunile ei au fost dezvăluite abia în august anul acesta, când revista Rolling Stone a obținut o copie a raportului FBI. E clar că lucrurile nu vor rămâne așa și că din ce în ce mai multe rufe murdare se vor spăla în public.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg