O nouă dovadă că s-au împăcat! Irina Shayk şi Bradley Cooper, împreună la premiera filmului lui

Actualizat:
1 fotojet 18 jpg jpeg

S-au împăcat sau sunt doar nişte foşti foarte buni prieteni, başca părinţi implicaţi pentru micuţa lor Lea?

Este o întrebare care n-are, încă, niciun răspuns ferm. Cu toate acestea, faptul că Irina Shayk a fost prezentă la premiera filmului fostului ei partener, Bradley Cooper, ba chiar s-a lăsat pozată pe covorul roşu, dă iar apă la moară celor care suspectează o împăcare amoroasă.

Modelul în vârstă de 35 de ani a arătat mai mult decât sexy, aseară, la premiera din New York a filmului Nightmare Alley, cu Bradley în rol principal, acolo unde rusoaica a purtat un costum masculin cu aproape nimic pe sub sacou.

Chiar dacă Irina nu şi-a ascuns prezenţa la această permieră, modelul nu a pozat şi alături de actorul de 46 de ani. Părinţii unei fetiţe de patru ani, Irina şi Bradley s-au despărţit în 2019, dar au redevenit suspect de apropiaţi în preajma sărbătorii de Ziua Recunoştinţei, una pe care au petrecut-o împreună.

Mai mult, Irina şi Bradley au fost fotografiaţi recent mergând la braţ pe străzile din New York, la o plimbare cu fiica lor, semn că şi-ar mai da o şansă de dragul familiei lor.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg