Oana Mareş revine pe micile ecrane! Iată ce emisiune va prezenta vedeta

Actualizat:
1 1 jpg jpeg

Primăvara vine cu veşti bune pentru Oana Mareş, vedetă ce va reveni pe micile ecrane începând cu data de 15 aprilie. Ea va prezenta emisiunea „OANApp“, care va fi difuzată pe TVR 2, de la ora 15.00.

Show-ul prezentat de Oana Mareş va avea o durată de două ore şi va fi împărţit în două părţi. Prima oră, de la 15.00 la 16.00, va fi dedicată informaţiilor utile, iar publicul va descoperi locuri şi oameni fascinanţi. În plus, telespectatorii vor fi prezenţi la cele mai importante evenimente, iar cei din stuio vor discuta cu oamenii momentului şi vor aduce o atmosferă plăcută în casele oamenilor.

2 dsc6074 jpg jpeg

„Show-ul are o parte de la 15.00 la 16.00, iar de la 16.00 la 17.00 se difuzează un serial pe care avem un concurs (cuvânt cheie postat la un anumit moment, pe care telespectatorii ni-l vor trimite ulterior) şi de la 17.00 la 18.00 din nou intrăm în direct, pentru o oră de divertisment“, a spus Oana Mareş.

Apoi, de la ora 16.00 la ora 17.00 emisiunea revine cu cântec, această oră fiind dedicată showbizului! Astfel, publicul va afla noutăţile din viaţa artiştilor, care vor fi puşi la încercare şi care se vor distra împreună cu telespectatorii.

„Pe lângă abordarea inteligentă şi  cu mult umor, vom avea partea şi de o «bătălie» între generaţii. Am ales doi reprezentanţi ai noii generaţii , Ceanu şi Andrei, nu întâmplător, ci pentru a fi în contact cu modul lor de gândi, pentru a vedea lucrurile şi prin ochii lor.  Iar eu le voi împărtăşi din experienţa şi «înţelepciunea» omului matur. În plus, sunt convinsă, că vă veţi îndrăgosti de ei“, a încheiat Oana Mareş.

3 dsc6213 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg