Oana şi Viorel Lis au fost externaţi. Cum se simt: “Boala începuse să-i mănânce din plămâni”

Actualizat:
4 lis8 jpg jpeg

Oana şi Viorel Lis au reuşit să depăşească perioada dificilă după ce au fost diagnosticaţi cu covid şi internaţi, iar ieri au ajuns acasă.

„Suntem acasă, e incredibil! Sincer, în momentul acesta, Viorel Lis nu poate să apară pentru că doarme. Vreau să îl las să se recupereze, dar este o minune Dumnezeiască că am trecut peste pragul critic şi am ajuns acasă. Viorel are 78 de ani acum, boala începuse să-i mănânce din plămâni, aşa cum zice Viorel. A avut pneumonie interstiţială, medie am avut amândoi”, a declarat Oana Lis la Pro TV.

,,A fost o experienţă extraordinar de grea pentru mine, îmi dau şi lacrimile, îmi făceam griji pentru mine, dar când iubeşti pe cineva îşi faci griji şi pentru celălalt. Fiecare zi a fost diferită, simptomele au fost diferite de la fiecare zi, Viorel deja îşi aranjase locul de veci pentru că nu ştia dacă va trece peste perioada asta, dar uite Dumnezeu ne-a ajutat şi poate că şi rugăciunile oamenilor care mi-au scris”, a mai spus Oana Lis.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg