Ozzy Osbourne se confruntă iar cu probleme de sănătate. Artistul şi-a anulat turneul din Statele Unite

Actualizat:
7 ozzy osbourne boala jpg jpeg

Probleme pentru Ozzy Osbourne! Legendarul cântăreţ a fost nevoit să îşi anuleze turneul din Statele Unite din cauza problemelor de sănătate. 

La 71 de ani, sănătatea îi joacă feste celebrului Ozzy Osbourne. Ultimii ani au fost încărcaţi de neplăceri pentru artist. S-a confruntat cu o serie de probleme cărora a încercat să le facă faţă. Acum a ajuns din nou pe mâna medicilor. 

„Sunt foarte recunoscător că toată lumea a fost răbdătoare pentru că am avut un an de rahat. Din păcate, nu voi putea ajunge în Elveţia pentru tratament mai devreme de aprilie, iar tratamentul durează între şase şi opt săptămâni. Nu vreau să încep un turneu, apoi să anulez concerte în ultimul moment, nu este corect faţă de fani. Prefer să îşi recupereze banii acum şi când voi porni în turneul nord-american, cei care au cumpărat bilete pentru aceste concerte vor fi primii la rând”, a spus Ozzy Ozbourne într-un comunicat.

Muzicianul a amânat toate concertele de anul trecut pentru 2020, însă, după ce a fost diagnosticat cu Parkinson, după ce a fost tratat de pneumonie şi a suferit două intervenţii chirurgicale în urma unei căzături, trebuie să urmeze diverse tratamente, scrie Click. 

3 ozzy osbourne in spital 2 jpg jpeg

Ozzy Osbourne a primit un diagnostic cumplit. De ce boală suferă artistul

Artistul a recunoscut că suferă de Parkinson. “Nu este o condamnare la moarte, dar îţi afectează anumiţi nervi. Am o zi bună, una rea”, a spus Ozzy.

‘’Ultimul meu concert a avut loc de Anul Nou, în 2018. După am suferit o căzătură gravă şi a trebuit să mă operez la gât. Am fost la baie şi m-am prăbuşit pe podea. M-am gândit că am făcut-o, dar mi-am păstrat calmul. Sharon a chemat o ambulanţă, iar de acolo totul a degenerat. Şase luni după aceea am fost în agonie. Am întrebat-o pe Sharon dacă mă minte şi dacă sunt pe moarte. Când m-au întrebat asistentele, după operaţie, cât de tare mă doare, pe o scară de la 1 la 10, am răspuns 55! Este cumplit să nu te poţi mişca timp de jumătate de an”, a adăugat artistul.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg