Pictorial de sărbătoare cu familia lui Victor Ponta

Actualizat:
1 craciun familia victor ponta daciana sirbu jpg jpeg

Nu-i vedem prea des nici online, nici în viaţa publică, dar Crăciunul s-a dovedit a fi o ocazie numai bună pentru o şedinţă foto de familie.

Daciana şi Victor Ponta formează unul dintre cele mai longevive şi discrete cupluri din zona politică. Poate că supraexpunerea de care au avut parte în urmă cu câţiva ani, precum şi atacurile politice i-au făcut să fie mai reţinuţi în postările lor. În tot cazul, "liniştea" de care au avut parte în ultimul timp se vede şi în atitudinea lor, iar acum ne-au oferit cel mai frumos cadru de familie, cu ocazia Sărbătorilor. 

Spre bucuria susţinătorilor politici, dar şi a fanilor internauţi, europarlamentarul Daciana Sîrbu şi soţul său, politicianul Victor Ponta, s-au lăsat fotografiaţi alături de fiica lor, Irina, şi de fiul cel mare al fostului premier, Andrei.

image

Totodată, am avut surpriza de a o descoperi şi pe mama Dacianei Sîrbu, soţia fostului ministru al agriculturii, Ilie Sîrbu, o doamnă foarte cochetă şi distinsă.

Iată suita completă de fotografii cu familia Dacianei şi a lui Victor Ponta. (vezi galeria foto)



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg