Radu Vâlcan, monitorizat de medici la filmările sezonului 6 "Insula Iubirii": "Lucrurile sunt luate în serios"

Actualizat:
6 radu valcan in republica dominicana jpg jpeg

Radu Vâlcan se află în Republica Dominicană, la filmările sezonului 6 "Insula Iubirii". Medicii de acolo sunt şi ei în alertă din cauza coronavirusului şi l-au testat atât pe prezentator, cât şi pe concurenţi. 

De teama coronavirusului, autorităţile din toată lumea sunt în alertă. Au luat măsuri drastice, i-au avertizat pe cetăţeni să rămână în casă, exact aşa cum se întâmplă şi în România. Radu Vâlcan a plecat de aproximativ două săptămâni în Republica Dominicană alături de echipa sa şi de concurenţii înscrişi deja la "Insula Iubirii". Prezentatorul a fost testat de coronavirus, cu un aparat special medicii i-au verificat temperatura, se pare că totul este ok. 

Acesta a postat o imagine în care doctorul realizează consultul, a avut şi un mesaj pe care l-a distribuit pentru urmăritorii săi. 

"Aşa cum ar trebui să fie peste tot in lume şi aici lucrurile sunt luate foarte in serios. Suntem monitorizaţi in permanenţă, iar la cel mai mic semn de boală eşti transportat la spital pentru investigaţii. Din fericire, toată lumea este sănătoasă. Vă doresc multă înţelepciune, putere şi încredere! 🙏🙏🙏 #insulaiubirii6", a scris Radu Vâlcan în mediul online. 

Adela Popescu, după ce s-a separat de Radu Vâlcan. “M-a cuprins un sentiment de anxietate nemaiîntâlnit”

Radu Vâlcan filmează în Republica Dominicană, iar Adela Popescu a rămas acasă, cu cei doi copii, dar şi cu o situaţie greu de controlat, asta după ce în România s-a declanşat starea de urgenţă.

Sub impactul evenimentelor, Adela îi face soţul său o declaraţie de dragoste ceva mai altfel şi recunoaşte că îi simte lipsa.

“Cum naiba ai plecat tu fix acum? Aşa cum ştii am rămas fără voce. Doamna Dr. mi-a recomandat repaus vocal. Îţi imaginezi tu cum mă descurc cu doi copii mici care nu ascultă nici când le vorbesc, dar când nici asta nu mai pot? O să-mi spui: <<dar te ajută maică-ta, maică-mea>>. Iar eu o să-ţi răspund: cum naiba ai plecat tu fix în perioada asta? “Mor de nervi! Da, ştiu, deplasarea e programată demult şi da, ştiu, ai plecat fix cu două zile înainte să se dezlănţuie jihadul. Cu toate astea sunt furioasă pe ţine...M-a cuprins un sentiment de anxietate nemaiîntâlnit şi ştiu că la fundamentul lui stă lipsa ta. Ştiu că te uiţi la ştiri, dar cum se vede de aici e greu de explicat.În fine... sper să îmi revină şi vocea asta să pot să îţi spun pe gură într-o formă elegantă cam tot ce simt’’, scrie Adela Popescu pe o reţea de socializare.



Recente pe Ok! Magazine

Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg
Ben Affleck foarte slab profimedia 1125841380 jpg
FotoJet (82) jpg
Adina Buzatu (49 de ani) știe câte sacrificii face o femeie ca să intre în rochia mult dorită
Claudia Schiffer jpg
Paula Seling martie 2026   facebook 2 jpg
Bruce Willis Rumer GETTY jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
Sandra Bullock, Profimedia (1) jpg
Ava Gardner și Luis Miguel Dominguín colaj getty profimedia jpg
mita biciclista jpg
Melania Trump la Casa Alba, Profimedia (2) jpg
Vero Căliman   Sorin Stana, revista OK (3) jpg