Răzvan Fodor, declaraţie neaşteptată la Asia Express pentru Nico: "Am fost îndrăgostit de tine"

Actualizat:
3 razvan fodor indragostit de nico jpg jpeg

Răzvan Fodor a surprins în una dintre ediţiile Asia Express. Aceasta a făcut o mărturisire neştiută, a anunţat că a fost îndrăgostit de cântăreaţa Nico. 

Poate că Asia Express este o aventură, este o competiţie extremă care pune la încercare ambiţia şi limitele concurenţilor, dar pare că este şi un show care scoate la lumină adevărul, declaraţii neştiute ale participanţilor. Aşa s-a întâmplat acum. Nico şi fiica ei au ieşit pe ultimul loc la probă, aşadar au aflat că au primit o ancoră roşie ce înseamnă eliminarea lor din concurs. 

Toţi s-au întristat de plecarea lor, mai ales că se obişnuiseră cu prezenţa lor, cu zâmbetele lor. Răzvan Fodor a fost mai sincer ca niciodată şi a făcut o declaraţie care i-a uimit pe toţi.

„Nu ştiu dacă ajută la ceva asta acum, dar vreau să ştii că în urmă cu 20 de ani am fost îndrăgostit de tine", i-a spus Răzvan Fodor.

Concurenţii au fost uimiţi când au auzit, la fel şi Nico a fost surprinsă. 

Nico şi Andra, prima echipă care părăseşte competiţia Asia Express - Drumul Comorilor

Soarta lui Nico şi a fiicei sale, Andra, a depins de culoarea ancorei din cutia securizată, care, din nefericire, a fost roşie: ”Aş fi putut face mai mult dacă mă concentram mai bine. Îmi pare rău pentru ea în primul rând, o văd tristă”, a spus Nico la aflarea verdictului. ”A fost o experienţă minunată. Mă bucur că am avut-o pe mama alături de mine, asta va fi o amintire foarte frumoasă. Vă doresc multă baftă! Show must go on!”, a adăugat Andra cu ochii în lacrimi.

2 noname jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg