Recunoaşteţi personajele? “Ai mei nu cer lucruri şi bani cu împrumut, pentru că ei consideră că nu e de bun simţ. Şi nici eu nu fac asta”

Dani Oţil şi Fuego retrăiesc cu emoţie anii copilăriei, bucuria aceea care venea din lucuri mărunte, învăţămintele părinţilor, gândul acela că orice poate fi posibil.

“Ai mei m-au învăţat că limita până la care poţi merge este bunul simţ. Ai mei nu cer lucruri şi bani cu împrumut, pentru că ei consideră că nu e de bun simţ. Şi nici eu nu fac asta, deşi am afaceri micuţe şi oamenii cu care lucrez mă mai întreabă de ce nu cer ajutor altora. Cred că am acest blocaj din copilărie.Când sunt la pământ, pentru că uneori intervine oboseala, de foarte multe ori mă gândesc la locul de unde am plecat. Eu vin dintr-o familie modestă, iar acum am o maşină absolut superbă cu care merg la curse, am mecanici, am un buget, am un combinezon cu numele meu, adică trăiesc o poveste grozavă.

În Reşiţa erau curse stradale şi dacă m-ai fi întrebat atunci dacă vreodată o să fac aşa ceva, eu aş fi spus nu, pentru că eu cu creierul meu de copil şi cu nevoile de atunci nu puteam suprapune un asemenea vis peste realitatea mea.

Eu m-am învăţat cu greul din copilărie, când eram tot timpul flămând, făceam două-trei antrenamente pe zi la sport şi mi-era tot timpul foame, dar mai ales mi-era poftă de ceva dulce. Mi-aduc aminte şi acum cum mă lipeam de geamul consignaţiei de la colţul străzii şi mă uitam la ciocolată prin geam şi nu ştiam când o să o mănânc. Acum am un om care îmi aduce cafeaua în fiecare dimineaţă, la aceeaşi oră, cu fix aceeaşi cantitate de zahăr şi atunci nu m-ar bate Dumnezeu să zic că nu am chef de muncă?”, povestea Dani Oţil la Adevărul.

Fuego îşi aduce aminte ce emoţii avea în urmă cu 35 de ani, când începuturile arătau cu totul altfel.

“Azi începe şcoala! Sunt atâtea probleme, controverse, încât ideea aceasta de început este cumva umbrită. Vreau să cred că învăţământul nostru mai are şanse de a fi salvat şi că tinerii din ziua de azi pot avea modele, linişte şi-un parcurs demn de acum înainte! Mi-aduc aminte de mine în primele zile de şcoală!

Eram tare emoţionat de fiecare dată! Cu gândul la vacanţă şi la ce pierd cumva, eram totuşi entuziasmat că voi afla lucruri noi, că mă revăd cu cei dragi, că punem ţara la cale şi ne facem planuri! Întrezăream viitorul, învăţam şi ne bucuram aşa cum trebuie de perioada minunată a copilăriei! Acum totul are o altă formă şi copilăria nu mai înseamnă inocenţă, ci doar o grabă în a descoperi maturitatea, prematură şi inutilă! Eu elev, acum vreo 35 de ani, în primele clase!”