Roxana Ionescu, primele declaraţii despre sarcină şi nunta cu Tinu Vidaicu

Actualizat:
1 roxana ionescu insarcinata jpg jpeg

În sfârşit, "Mama Natură" este o femeie împlinită! Peste patru luni va deveni mămică, iar iubitul ei i-a pus deja pe deget inelul de logodnă.

Bat clopotele de nuntă pentru Roxana Ionescu! După ce a aflat că este însărcinată, a avut parte şi de o cerere în căsătorie din partea iubitului său, Tinu Vidaicu.

„Este cel mai frumos lucru după ce am aflat vestea de bebe. Cumva, anul ăsta a început în forţă şi o să se termine la fel pentru că în octombrie este data în care vom face cunoştinţă cu bebe. După care, la anul vor fi toate cele, nunta… Nu fac nunta anul acesta”, a declarat Roxana Ionescu pentru Antena Stars.

2 roxana ionescu tinu vidaicu jpg jpeg

Roxana Ionescu este însărcinată în cinci luni şi a făcut marele anunţ chiar de ziua de naştere a lui Tinu Vidaicu.

Peste doar câteva luni, Roxana Ionescu va aduce pe lume un băieţel, aşa cum a şi mărturisit în faţa prietenilor, la petrecerea lui. Acolo, ca atmosfera să fie şi mai ”intrigantă”, Tinu Vidaicu a pus mâna pe microfon şi a spus: ”Să ne spuneţi un nume de băieţel!?”.

”Vă mulţumim mult de tot. Este un moment frumos pentru noi şi vrem să-l trăim la maxim şi mulţumim că sunteţi alături de noi” le-a spus Roxana Ionescu prietenilor.

3 roxana ionescu tinu vidaicu2 jpg jpeg

Tinu Vidaicu este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din Timişoara şi deţine unul dintre cele mai cunoscute cluburi. El a fost cunoscut o bună perioadă in lumea clubbingului sub denumirea de DJ Force. Locul în care mixa şi strângea mii de oamenii care doreau sa danseze şi să se distreze pe muzica lui este un cunoscut club de pe litoral. După o perioadă, Tinu Vidaicu s-a orientat spre un domeniu, care avea însă legătură cu pasiunea sa, muzica, şi anume manager de club.

5 tinu vidaicu jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg