Smiley a făcut o piesă pentru fetiţa lui: "Mi-ai arătat că până acum eu n-am iubit pe nimeni"

Actualizat:
1 smiley pana la tine 4 jpg jpeg

”Inima mi-a zis că ai sosit/ Cine-s eu să o contrazic?!/ Ai adus Soarele cu tine,/ Pentru noi e răsărit./ Mi-ai arătat că până acum eu n-am iubit pe nimeni,/ Pe nimeni până la tine”, sunt parte din versurile piesei ”Până la tine”, prin care Smiley îşi marchează emoţionantul început al vieţii în 3.

La trei zile după ce a devenit tată, Smiley îşi împarte emoţiile cu cei care-i ascultă muzica şi lansează piesa ”Până la tine”, o declaraţie de iubire pentru fetiţa sa.

Cu un videoclip în care apare într-o expoziţie de tablouri care-l surpind în cele mai importante momente din cariera lui artistică, Smiley montează pe peretele vieţii sale cea mai recentă si emoţionantă schiţă, care le încununează pe toate celelalte de până acum. ”O să iei tot din ce sunt şi o să mă faci mai mult”, este convingerea lui Smiley încă de la prima întâlnire cu cea mai mare dragoste din viaţa lui.

”Am încercat să găsesc o formulă cât mai simplă şi mai directă de a ilustra sentimentul melodiei, de a transmite că momentul în care întemeiezi o familie este ceva unic şi că bucuria acestui moment este mult mai mare decât tot ce ai trăit până atunci. De aici şi metafora vizuală pe care am ales să o folosim. A fost o plăcere şi o premieră să lucrez direct cu Smiley în relaţia de regizor-actor şi suntem foarte bucuroşi de ce am realizat.”, a declarat artistul Dorian care semnează regia clipului ”Până la tine”, alaturi de Nicu Drăgan ca editor şi director de imagine.

Co-producţie HaHaHa Production si Cat Music, cu muzica şi versurile compuse de Smiley împreună cu Dorian Micu, cu clipul regizat de Dorian, împreună cu Nicu Drăgan şi producţia muzicală realizată de Florin Boka, Lucian Nagy şi Roland Kiss, ”Până la tine” este un fel de ”bun venit” pe lume pe care doar un artist are privilegiul de a-l spune.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg