Sosii de la Hollywood. Zoe Saldana, despre relaţia cu Thandie Newton, cu care e adesea confundată

Actualizat:
1 thandie zoe4 jpg jpeg

Sunt două actriţe frumoase şi celebre, pe care toţi le confundă! De asemănarea lor fizică izbitoare sunt conştiente şi ele, dat fiind faptul că sunt mereu confundate una cu cealaltă.

Zoe Saldana a dezvăluit, în emisiunea lui James Cordon, că este adesea confundată cu sosia ei, Thandie Newton şi că până şi mama  ei face asta. ”Mama mi-a zis că show-ul meu e pe HBO. Westworld, adică. I-am zis: ”Acum câţiva ani credeai că joc în Traffic”. Mamă, când o să înţelegi că nu i-ai dat naştere lui Thandie Newton”, a relatat, amuzată, Zoe Saldana.

2 thandie zoe3 jpg jpeg

Zoe a povestit şi cum a decurs prima întâlnire cu actriţa cu care este confundată atât de des. „Am întâlnit-o pe Thandie la Globurile de Aur, acum câţiva ani şi am îmbrăţişat-o. Am cam speriat-o, căci nu i-am zis de ce îi invadez intimitatea. Eu doar am întrebat-o: ”Doamne, spune-mi că şi pe tine te confundă oamenii cu mine”. Şi ea mi-a zis ”Tu cine eşti?”. Dar acum ne dăm mesaje. Suntem prietene. Ca două surori”, a mai povestit starul din Gardienii Galaxiei.

3 thandie zoe2 jpg jpeg

În perioada următoare, Zoe Saldana poate fi văzută în ”Avatar 4”, în timp ce Thandie Newton îşi va relua filmările pentru ”Westworld”.



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg