Suferinţa l-a doborât! Decizia luată de Nicolae Botgros după moartea soţiei

Actualizat:
4 nicolae1 jpg jpeg

Îl chinuie dorul şi amintirile. Nicolae Botgros nu se poate obişnui cu lipsa soţiei.

Lidia Bejenaru a murit în urmă cu patru luni de cancer la colon.

Acum, artistul a decis să renunţe la apartmentul în care au locuit şi să se mute la fiul său.

“Stau la el pentru că e vorba să mă mut acolo cu totul. E vorba să vând apartamentul şi să-l dau, că n-am să pot trăi, îmi vine greu. Sunt multe amintiri acolo, e greu”, a declarat dirijorul la Antena Stars.

Nicolae Botgros ajunge acum de mai multe ori pe zi la mormântul soţiei.  „Merg când dă Dumnezeu şi de două ori pe zi, şi de trei ori, dar mă duc de două ori pe zi regulat. Am fost dimineaţă la 8 şi ceva şi acum am terminat repetiţia şi merg spre dânsa”.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg