Televiziunea HBO, dată în judecată de moştenitorii lui Michael Jackson! România are legătură cu scandalul

Actualizat:
1 gettyimages 2449607 jpg jpeg

Michael Jackson a fost târât, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte, în mai multe scandaluri sexuale care implicau minori, însă de fiecare dată a scăpat de acuzaţii.

Acum, însă, televiziunea HBO se pregăteşte să difuzeze, pe 3 şi 4 martie, un documentar, „Leaving Neverland“, care îi are în centrul atenţiei pe Wade Robson şi James Safechuck, doi bărbaţi care susţin că muzicianul i-a molestat sexual când erau copii.

Filmul documentar, regizat de Dan Reed, prezintă declaraţiile celor doi tineri, ale rudelor lor, dar şi înregistrări pe care Michael Jackson i le trimitea lui Wade Robson. Din câte se pare, cei doi bărbaţi nu au fost plătiţi pentru a face publice lucrurile întâmplate în trecut şi au apărut de bunăvoie în documentar, însă unul dintre ei a declarat, în anul 2005, în cadrul unui proces, că Michael Jackson nu l-a agresat sexual, ceea ce contrazice declaraţiile lui din documentar. Mai mult decât atât, se pare că el ar mai fi încercat şi în 2013 să îşi schimbe poziţia, dar cazul a fost respins de instanţă deoarece faptele au fost prescrise.

gettyimages 53062627 jpg jpeg

Din cauza documentarului „Leaving Neverland“, familia lui Michael Jackson a anunţat că va da în judecată televiziunea HBO, deoarece între artist şi postul tv există un contract semnat în anul 1992 prin care HBO se obliga să difuzeze turneul Dangerous, inclusiv concertul care a avut loc în Bucureşti, iar una dintre clauze este că nicio parte nu o poate denigra pe cealaltă.

Membrii familiei lui Michael Jackson s-au arătat deranjaţi şi de faptul că nu au fost contactaţi de realizatorii documentarului pentru a li se oferi dreptul la replică şi a-i apăra imaginea celebrului artist. Suma pe care o cer urmaşii lui Michael Jackson se ridică la 100 de milioane de dolari.



Recente pe Ok! Magazine

Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg