Tricolorii de aur, atunci și acum. Cum îi găsim azi, la 30 de ani de la meciurile de vis ale Naționalei

Sunt oamenii care au scris istorie la campionate europene și mondiale, fotbaliștii alături de care am trăit cele mai mari emoții în fața televizorului. Cum îi găsim azi, la 30 de ani de la meciurile de neuitat ale Naționalei?

Gheorghe Hagi

Legenda fotbalului românesc nu se dezminte nici la 59 de ani. Fostul decar al Naționalei încă le mai știe cu mingea și cu driblingurile alea marcă personală, cu care-și amețea adversarii în meciurile din anii ’90. Maradona din Carpați a fost un zeu acum mai bine de 30 de ani, pe terenul de fotbal, iar în prezent este un antrenor de geniu, echipa sa, Farul Constanța, fiind campioana României în 2023.

Gică Popescu

Cumnatul lui Hagi, acum în vârstă de 56 de ani, este acel tricolor român care a reușit o performanță incredibilă pentru orice fotbalist: să joace la magicul club FC Barcelona, acolo unde a fost propulsat pe postul de căpitan. După retragere, parcursul Baciului n-a mai fost atât de onorabil (vezi condamnarea lui la închisoare pentru evaziune fiscală), dar microbiștii preferă să și-l amintească cu imaginea lui veche, de pe terenul de fotbal.

Florin Răducioiu

Idolul microbistelor, eroul blond cu ochi albaștri și-a păstrat și azi farmecul care l-a făcut celebru-n rândul doamnelor. Acum în vârstă de 54 de ani, fostul atacant al Naționalei a devenit proverbial și prin româna cu accent italian pe care o vorbește de când a început să evolueze la cluburile de Italia, printre care și AC Milan.

Ilie Dumitrescu

Cine poate uita momentul de vârf al carierei lui Ilie, acel magic Mondial din America, atunci când toți jucătorii Naționalei s-au vopsit blonzi? Fostul atacant, acum în vârstă de 55 de ani, a dat 2 goluri în meciul câștigat în fața Argentinei și a scris istorie. Azi, îl regăsim în postura de consultant sportiv și de... cel mai bine îmbrăcat fost fotbalist.

Dan Petrescu

Fostul fotbalist, acum în vârstă de 56 de ani, a fost atât de sclipitor la Mondialul din 1994, încât l-au ofertat, apoi, granzii de la clubul Chelsea Londra, acolo unde a devenit un jucător de bază. În prezent, Petrescu, zis și Bursucul, antrenează cu succes echipa CFR Cluj, a patra cea mai titrată echipă de fotbal din România.

Foto: Getty Images, Profimedia, Instagram, Sorin Stana



Recente pe Ok! Magazine

Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg