Uite ce fiică simpatică are Loredana Groza. Au fost împreună în Dubai

Actualizat:
18 loredana elena vacanta dubai 1 jpg jpeg

Celebra artistă şi-a luat o pauză binemeritată şi a plecat într-o locaţie superbă, alături de fiica ei, Elena.

După o perioadă încărcată de concerte şi filmări zilnice pentru noua sa emisiune, artista şi-a rezervat câteva zile de relaxare pe care a ales să le petreacă în superba metropolă a Emiratelor Arabe.

De această dată, solista a ales să descopere noile atracţii ale oraşului, aflat în dezvoltare continuă. “Dubai este un oraş splendid şi mereu surprinzător. Se dezvoltă continuu, acolo se constuieşte constant. Când crezi că ai văzut tot, te uimeşte din nou, de la an la an, cu noi şi noi atracţii. Dubai nu înseamnă doar plajă şi shopping în mall. De data aceasta am ales să vizităm noi atracţii, perfecte pentru familie. Am zburat ca de obicei cu flydubai şi, după nici cinci ore de zbor relaxant, am ajuns în Dubai, de la -2 grade cât erau la plecare, la 27 de grade. Clima este perfectă în această perioadă. Am ales să ne cazăm în noua zonă a oraşului, Dubai Creek, la unul din cele mai spectaculoase hoteluri pe care le-am văzut vreodată, Palazzo Versace, deţinut de celebra casă Versace.

image

Timp de cinci zile am avut timp şi de relaxare, dar şi de distracţie. Am urcat în Dubai Frame, rama aurită înaltă de peste 150 de metri, care desparte oraşul vechi de cel nou. Sus, pe muchia superioară a ramei se află un muzeu impresionant, poţi admira ambele părţi ale oraşului şi poţi merge pe o podea de sticlă la o înăţime ameţitoare. În altă zi am mers la Green Planet, o grădină botanică uriaşă, un habitat exotic construit în mijlocul deşertului, unde poţi admira zeci de specii de plante şi unde te plimbi printre fluturi şi păsări exotice. Apoi, ne-am rezervat o întreagă după-amiază pentru a o petrece în noile parcuri de distracţii tematice de lângă Dubai – Legoland, Motiongate şi Bollywood Park.

Penultima zi am rezervat-o pentru un superb safari în deşert. Am mers cu o maşină de teren decapotabilă, din anii 50, pe dunele de nisip, am admirat apusul de soare şi am luat cina tradiţională în mijlocul deşertului. Ultima zi am rezervat-o pentru shopping în Souk-ul tradiţional şi în imensul Dubai Mall. Totul a fost superb, de la cazarea wow de la Palazzo Versace până la toate aceste noi atracţii. Aşa cum spuneam, în Dubai se construieşte atât de mult şi de repede, se extinde atât de repede, încât poţi reveni oricând pentru a fi din nou uimit de ce vezi acolo. Poţi merge înclusiv în timpul verii pentru că, deşi este foarte cald, sunt foarte multe atracţii indoor unde te poţi distra toată ziua”, povesteşte Loredana.  

A retrăit copilăria în parcurile de distracţii Dubai Parks & Resorts

image

Una din noile atracţii ale Dubai-ului o reprezintă parcurile tematice din incinta Dubai Parks & Resorts. La doar o jumătate de oră distanţă de Dubai se află, în mijlocul deşertului, trei parcuri de distracţii imense: Legoland, Motion Gate şi Bollywood Park.

În Legoland, artista şi fiica ei s-au dat în roller coaster şi în alte atracţii interesante ale parcului şi au admirat Mini Land, o arenă unde a fost construit Dubai-ul în miniatură din piese Lego.

La Motion Gate, au descoperit atracţiile inspirate de Hollywood, iar la Bollywood Park pe cele inspirate de cetatea filmului din India.

Safari pe cele mai înalte dune de nisip

Loredana şi Elena s-au aventurat în primul safari din viaţa lor, pe dunele din nisip din deşertul Empty Quarter, situat la doar o oră de mers cu maşina din Dubai. Artista a apelat la compania Platinum Heritage pentru ca experienţa să fie una cu totul specială şi a avut la dispoziţie o maşină vintage Land Rover decapotabilă, din anii’ 60, similară cu cele folosite în filmele Indiana Jones.

image

De pe cele mai înalte dune de nisip Loredana a admirat priveliştea uluitoare desprinsă parcă din filmul Dune, iar, după ce soarele a apus, a luat cina într-un sat de beduini situat în mijlocul deşertului şi s-a delectat cu preparate tradiţionale arăbeşti. Din experienţa trăită în desert nu a lipsit nici şansa de a se aventura pe dunele de nisip călare pe o cămilă.



Recente pe Ok! Magazine

John F  Kennedy Jr  și Madonna jpg
Sharon Stone, profimedia 1102082226 jpg
Nadia 2 jpeg
Teo Trandafir în lacrimi la podcast cu fiica sa, Maia   captură de ecran (1) png
dare to shine 3 jpg
Rupert Everett și Natasha Richardson   Getty Images, Profimedia jpg
banner carmen bruma jpg
Andreea Marin, strălucitoare aseară la prezentarea de modă Elena Perseil  Ce vedete au urcat pe podium!
Michelle Pfeiffer,  profimedia 1107197315 jpg
Dua Lipa și Callum Turner sunt, oficial, căsătoriți, Foto Ray Collins (3) jpg
Alessandra Stoicescu si Sara foto OK Magazine Sorin Stana jpg
Nadia Comăneci, Bart Conner cu Andreea Răducan și Monica Roșu   FOTO Facebook jpg
Pamela Anderson și Tom Cruise Getty Images jpg
mame la 50 de ani  jpg
Sanda Țăranu a murit   FOTO TVR Cultural jpg
Heidi Klum, GettyImages (7) jpg
soldat roman din serialul Spartacus House of Ashur   profimedia 1061591904 jpg
Emma Morano, Profimedia (2) jpg