Vegană de la 14 ani, prospăta divorţată Pamela Anderson i-a impus acest stil şi celui de-al cincilea soţ. A fost dieta verde motivul divorţului?

Actualizat:
1 pamela9 jpg jpeg

La 54 de ani, fosta sirenă din serialul Baytwatch se menţine într-o formă acceptabil de bună.

E drept că anul nou n-a început deloc bine pentru Pamela Anderson, aceasta intentând divorţ de cel de-al cincilea ei soţ, Dan Hayhurst, după doar 13 luni de mariaj. Este un motiv în plus ca vedeta să aibă grijă de felul în care arată, prin sport şi alimentaţie, acum că este din nou disponibilă pentru o nouă iubire.

Pamela spune că secretul siluetei şi tonusul ei stă în stilul de viaţă vegetarian, unul adoptat de nu mai puţin de 40 de ani. Pamela nu este doar o mare iubitoare de animale, ci şi una dintre portavocile celebre ale PETA, organizaţia care se ocupă cu protecţia necuvântătoarelor.

“Meniul vegan este excelent pentru circulaţie. În plus, este o dietă afrodisiacă, care mi se potriveşte perfect. Mănânc multe fructe şi legume, fie crude, la grill sau fierte. Îmi place să creez reţete noi de salate şi de sosuri”, spune actriţa, care susţinea că dieta vegană i-a îmbunătăţit chiar şi viaţa sexuală. Asta după ce soţul de care-a divorţat de curând a adoptat şi el stilul de viaţă vegan, lucru care l-a făcut să se simtă ca nou (spune ea). Să fie fost impunerea stilului ei de viaţă motivul pentru care mariajul Pamelei cu Dan, un fost muncitor în contrucţii, s-a terminat atât de rapid?

Când vrea să-şi pregătească o gustare rapidă, actriţa alege paste din orez, uscate la soare, roşii, chipsuri de usturoi, seminţe de pin prăjite pe un pat mic de rucola sau spanac, lămâie, sare şi piper. „Sau o bolognese uşoară, folosind ingrediente vegane în loc de carne de vită măcinată.”

O altă reţetă preferată a Pamelei este salata verde cu legume fierte, tofu, brânză şi fructe. În plus, Pamela se asigură că are întotdeauna bucătăria aprovizionată cu produsele ei preferate vegane. Nu lipsesc uleiurile de măsline extravirgine, boia de ardei, ierburi proaspete şi oţetul balsamic, preferatul ei.

Actriţa a exclus din dieta sa carnea de orice fel, peştele şi fructele de mare, motiv pentru care mulţi critici ai acestui regim susţin că veganii nu beneficiază de un aport normal de proteine.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg