VIDEO Detaliul neştiut al rochiei purtate de Lady Gaga la învestirea lui Joe Biden: era o ţinută antiglonţ!

Actualizat:
9 lady gaga rochia antiglont la inaugurarea lui joe biden 1 jpg jpeg

Cea mai clasică ţinută a vedetei s-a dovedit a fi şi cea mai practică din punct de vedere al securităţii personale.

E-adevărat că ne-am întrebat atunci, ştiindu-i istoricul stilistic, ce i-o fi venit lui Lady Gaga să poarte o ţinută închisă până în gât la ceremonia de învestire a preşedintelui Joe Biden, la începutul acestui an, în ianuarie. Dar am apreciat că, dat fiind contextul sobru, până şi ea ştie să se conformeze unei etichete.

Aflăm însă acum, la zece luni distanţă de acel moment, că alegerea ei a avut la bază o pretenţie cât se poate de practică, anume siguranţa personală. Căci fabuloasa rochie cu fustă foşnitoare din tafta şi body mulat din neopren a fost creată special de casa Schiaparelli nu doar ca să impresioneze la ceremonia la care Lady Gaga a cântat imnul Statelor Unite, ci să-i asigure şi protecţie artistei.

"Este una dintre piesele mele preferate din toate cele pe care le-am purtat. Nimeni nu ştie, dar este o rochie antiglonţ", a povestit ea în interviul acordat recent revistei "Vogue", unde a vorbit despre câteva dintre ţinutele iconice purtate de-a lungul carierei.

Şi poate că rochia în sine ar fi trecut neobservată, dacă Lady Gaga nu ar fi ales să-i dea o preţiozitate şi o simbolistică aparte prin purtarea acelei broşe supradimensionate, reprezentând un porumbel auriu cu o ramură de măslin în cioc, un simbol al păcii, idee pe care cântăreaţa a vrut să o transmită în faţa întregii lumi. "A fost onoarea vieţii mele", a spus Gaga despre momentul ei de la ceremonia învestirii celui de-al 46-lea preşedinte al SUA.

FOTO: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg
Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg