Virgil Ianţu a împlinit 51 de ani. Artistul şi prezentatorul TV a mărturisit că are în viaţă bucurii la care nici nu visa

Actualizat:
1 virgil iantu2 jpg jpeg

Virgil Ianţu se consideră un binecuvântat al sorţii. Cu zâmbetul mereu pe buze, prezentatorul TV se simte plin de energia recunoştinţei.

Căci la 51 de ani împliniţi de o zi, Virgil ştie să-şi numere binecuvântările. Şi ca orice om înţelept, ştie că acestea nu se referă la bunuri materiale, ci la o familie frumoasă şi unită.

Ianţu a dezvăluit o poză alături de partenera sa de viaţă, Roxana, şi fiica sa, Jasmina, în descrierea căreia a scris: ”La 51 de ani, am cei mai faini prieteni, cărora le mulţumesc pentru că mă acceptă aşa de mişto cum sunt şi mai sunt recunoscător pentru ca am parte de cele mai mari bucurii la care nici nu visam. Le puteţi vedea în poza”, a fost mesajul de suflet transmis de Ianţu, care a primit zeci de mii de aprecieri şi comentarii, atât de oamenii obişnuiţi, cât şi de la vedete.

2 virgil9 jpg jpeg

Tăticul Ianţu este extrem de mândru de fiica lui. Jasmina are 17 ani, este superbă şi îşi doreşte să devină designer. Până atunci, a cochetat cu moda.

Între timp, Ianţu continuă una din emisiunile care i-au adus celebritatea pe micile ecrane. „Copiii spun ... cu Virgil Ianţu” s-a difuzat prima dată la 1 iunie 2021. Producţia este difuzată în online, pe canalul său de Youtube.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg