Vedetele Antenei s-au reunit la nunta ştiristei Nadina Câmpean. Uite ce mireasă frumoasă a fost! FOTO

16 iulie, 2019
1 nadina campean nunta catalin opritescu 12 jpg jpeg

Familia anteniştilor a petrecut chiar pe 14 iulie, de Ziua Franţei, la nunta colegei lor.

Zi plină de emoţii pentru Nadina Câmpean duminica trecută! După cununia civilă de acum o săptămână, prezentatoarea Antenei 3 s-a căsătorit religios cu fotograful Cătălin Opriţescu, bărbatul care îi e alături de zece ani. 

2 nadina campean nunta catalin opritescu 1 jpg jpeg

Ceremonia a fost discretă şi au luat parte doar familia şi cei mai apropiaţi prieteni. Printre ei, şi bunicii Nadinei, dar şi prietenii veniţi de departe, prezenţe care au sporit emoţiile frumoasei ştiriste.

„Pentru mine, faptul că bunicii mei s-au trezit de la 4 dimineaţa să vină de la 400 km distanţă, faptul că părinţii noştri au fost aici ,faptul că prietenii noştri au venit de la New York pentru noi este mai important decât orice pe lume”, a spus Nadina Câmpean pentru Antena 3. 

10 nadina campean nunta catalin opritescu 19 jpg jpeg

De altfel, Nadina a avut lacrimi în ochi pe aproape toată durata slujbei, emoţiile culminând în momentul în care preotul le-a aşezat ei şi alesului său coroanele pe cap.

„Am fost foarte emoţionată, dar mă aşteptam cumva. A venit, aşa, ca o continuare firească a faptului că de 10 ani suntem împreună. Împărtăşim o iubire şi am trecut prin atât de multe lucruri în 10 ani, încât astăzi chiar a fost o zi plină de trăiri intense”, a mai spus vedeta Antenei 3. 

Fină, cum o ştim, Nadina Câmpean a ales să fie o mireasă diafană. Dacă la cununia civilă a avut o rochie albă cu voal cu picăţele, cu mânecuţe bufante şi accente negre delicate din dantelă şi năsturei îmbrăcaţi, la altar a purtat o rochie fină din voaluri suprapuse, cu decolteu în V, mâneci străvezii şi talie frumos marcată. Şi, pentru fiecare moment, a ales câte un buchet frumos, din flori alb.

21 nadina campean nunta catalin opritescu 13 jpg jpeg

După slujbă, invitaţii au fost poftiţi să petreacă în atmosfera elegantă de la Pădurile Regale.

27 nunta eventlicious padurile regale nadina campean anamaria stancu ionescu 2 jpg jpeg

Cum era de aşteptat, de la fericitul eveniment nu au lipsit cele mai bune prietene ale prezentatoarei, precum Anamaria Stancu Ionescu (care a şi organizat nunta, prin intermediul firmei sale, EVENTlicious), Sabina Iosub, Paula Rusu, Andreea BraşoveanLuiza Costan (fostă jurnalistă Antena 1, mutată de ani de zile la Braşov) sau Crina Abrudan (retrasă din activitatea jurnalistică). Totodată, au fost prezenţi Joaquin Bonilla şi Ovidiu Buta. (vezi galeria foto)

13 nadina campean nunta catalin opritescu 21 sabina iosub jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg