Veşti bune pentru fanii lui Michael Schumacher! Fostul campion este conştient

12 septembrie, 2019
1 gettyimages 180038408 jpg jpeg

La sfârşitul săptămânii trecute, Michael Schumacher a ajuns de urgenţă şi în mare secret la un spital din Paris, acolo unde ar mai fi fost tratat de două ori în ultimele luni.

Din câte se pare, întreaga acţiune s-a vrut a fi ţinută departe de ochii presei şi ai curioşilor, însă jurnaliştii francezi au aflat toate detaliile, anunţând că Michael Schumacher va urma un tratament care va fi coordonat de meciul său personal, Philippe Menasché, şi de profesorul Gerard Saillant.

Dacă, iniţial, nu se ştia în ce stare este fostul campion din Formula 1, acum presa din Franţa notează că Michael Schumacher nu mai este conectat la aparate, fiind conştient. Jurnaliştii de la Le Parisien au intrat în contact cu unul dintre asistenţii care au grijă în spital de sportiv, iar acesta a le-a dat doar veşti bune. „Da, este în zona mea şi vă post asigura că este conştient“, le-a spus acesta.



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJetCeline jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg