Veşti noi despre Charlene de Monaco. Prinţesa a ajuns doar o umbră după o nouă spitalizare

Actualizat:
4 charlene de monaco jpg jpeg

Misterul bolii soţiei Prinţului Albert se adânceşte pe măsură ce aceasta suferă intervenţii repetate din partea medicilor.

De când Charlene de Monaco s-a retras în ţara natală, Africa de Sud, starea acesteia pare să se fi deteriorat progresiv şi, de la o simplă infecţie a sinusurilor, invocată oficial drept cauză a şederii sale în Cape Town, a ajuns la multiple intervenţii chirurgicale ORL.

Ultima ştire de la finalul lunii august, când Albert şi-a dus copiii să-şi viziteze mama pe continentul african, părea să fie finalul fericit al unei poveşti misterioase ce ţine încă din luna ianuarie. Însă liniştea monegascilor a fost tulburată din nou de vestea că prinţesa lor a fost internată din nou, pe 1 septembrie.

”Alteţa Sa Prinţesa Charlene de Monaco a fost dusă la spital cu ambulanţă miercuri noapte, după ce s-a prăbuşit din cauza complicaţiilor de la infecţia severă la nivelul nasului, urechii şi gâtului pe care a contractat-o în luna mai. Echipa ei medicală o supraveghează, dar au confirmat că prinţesa e stabilă”, declara, vineri, un reprezentant al prinţesei Charlene de Monaco, potrivit publicaţiei franceze "Point de Vue".

În aceeaşi zi, Prinţul Albert se afla într-o vizită în Dublin, împreună cu gemenii săi, Prinţesa Gabriella şi Prinţul Jacques.

Charlene a fost tratată în spitalul Netcare Alberlito de Ballito, la 40 kilometri de Durban, şi a fost supusă unei noi operaţii, pe 3 septembrie. Acum a fost externată şi îşi continuă recuperarea acasă. Medicii i-au interzis să zboare cu avionul, din cauza presiunii atmosferice care i-ar putea agrava starea - ştiut fiind faptul că altitudinea la care ajung aparatele de zbor poate dăuna iremediabi auzului.

Cert e că Prinţesa de Monaco a ajuns doar o umbră a femeii glamouroase din Principat şi că există îngrijorări serioase cu privire la revenirea ei în Europa.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet (89) jpg
FotoJet (88) jpg
Regina Suditha a Thailandei și Regina Buthanului   Casa Regală din Bhutan 2 jpg
Meghan, Harry, Kate, William și Charles la Sandringham în 2018, Profimedia jpg
Meghan Markle în lacrimi, Profimedia png
curtea regala  profimedia 0793101935 jpg
Regele Ferdinand VII al Spaniei profimedia 0137237434 jpg
Elisabeta Philip fantoma jpg
Prințesa Grace (1929   1982) și Prințul Rainier (1923   2005) de Monaco la bal, GettyImages 2194389204 jpg
Leonor, Felipe, Letizia, Sofia, profimedia 1115370220 jpg
Frederik vânătoare 2019, profimedia 0483945653 jpg
FotoJet (86) jpg
Meghan Markle  profimedia 1145857249 jpg
Virginia Verasis, contesă de Castiglione jpg
Prințesa Moștenitoare Ingrid Alexandra, Regele Haakon și Regina Sonja, Profimedia (3) jpg
Meghan Markle As Ever Instagram png
Regele Carol I și Regina Elisabeta   Casa Regală jpg
1 jpg