Vedete

Veştile despre Mihai Constantinescu sunt foarte bune, chiar dacă s-a spus că ar fi murit: îşi mişcă membrele

Veştile despre Mihai Constantinescu sunt foarte bune, chiar dacă s-a spus că ar fi murit: îşi mişcă membrele

La sfârşitul lunii septembrie, unele publicaţii au notat că Mihai Constantinescu ar fi murit, după ce timp de mai multe luni artistul s-a aflat internat în spital, fiind în comă.

Doctorii, familia şi apropiaţii lui Mihai Constantinescu au infirmat imediat informaţiile apărute, afirmând că nu înţeleg de unde au pornit aceste zvonuri şi că artistul se simte mai bine. Mai mult decât atât, zilele trecute, în direct la România TV, Saveta Bogdan a dezvăluit că Mihai Constantinescu îşi mişcă membrele şi că s-ar fi ridicat din pat. Iar alte surse au dezvăluit că artistul a început şi să mănânce supe.

„Dragii mei, este cea mai mare veste pe care am primit-o anul acesta. Eu şi în America m-am rugat pentru el, azi am fost la sfânta biserică, m-am rugat pentru toată lumea bolnavă, dar special pentru el. Dumnezeu l-a ajutat să se simtă mai bine, asta şi datorită medicilor dar şi soţiei lui care a fost la el zi şi noapte, dar şi poporului român pentru că foarte multă lume s-a rugat pentru Mihai Constantinescu. E generaţia mea, eu ţin foarte mult la el. E cea mai mare veste şi cea mai mare bucurie. Mă bucur foarte mult şi uitaţi că Sfânta Parascheva a făcut această minune. El e un mare cântăreţ şi nu trebuia să plece de lângă noi“, a spus Saveta Bogdan la România TV.

Modifică Setările