Viaţa aventuroasă a actriţei Catherine Deneuve. Primul ei iubit a oferit detalii despre viaţa lor sexuală

La 50 de ani de la difuzarea peliculei care-a consacrat-o, Tristana, actriţa de 76 de ani însumează peste 120 de filme în carieră, o singură căsnicie, doi copii şi multe aventuri. Recent, starul din Belle de Jour a adăugat o spitalizare şi nicio intenţie de pensionare.

Un aspru critic al celebrităţilor care-şi etalează viaţa privată pe social media, discreta Catherine (76) a refuzat în mod repetat să-şi scrie memoriile, în ciuda numeroaselor oferte pri­mite. „Suferinţa pe care aş cauza-o altora nu mai poate fi luată înapoi“, insistă ea făcând, cel mai probabil, referire la propria dezamăgire simţită atunci când primul ei iubit, regizorul Roger Vadim, a oferit detalii grafice despre viaţa lor sexuală, în autobiografia Bardot, De­neuve, Fonda (1986), iar Brigitte Bardot a de­scris, în cartea Initiales BB (1996), jocul de bi­liard pe dezbrăcate dintre Vadim şi Deneuve, când actriţa n-avea mai mult de 17 ani. „Sunt, de fapt, foarte timidă şi nesigură pe mine“, ne ia prin surprindere actriţa care ne permite să descoperim amănunte din viaţa ei privată mai mult din declaraţiile celor din jur. Cum s-a întâmplat şi anul acesta, când partenera ei din filmul The Truth (2019), Juliette Binoche, a fost cea care ne-a ţinut la curent cu sta­rea sănătăţii superstarului, după accidentul vascular cerebral suferit de ea în noiembrie 2019. „Se odihneşte, a renunţat la fumat şi vrea să se întoarcă la lucru“, spunea Juliette, în martie, despre cea care-şi făcuse planuri să-şi reia întreaga activitate în aprilie, însă pandemia a împiedicat-o. Dedicată carierei, Deneuve a fost nevoită, în toată această pe­rioadă, să încetinească ritmul alert în care bifa până şi trei filme pe an, la cei 76 de ani pe care-i are. Din fericire, AVC-ul suferit de veterana cinematografiei europene a fost „minor şi reversibil“, conform comunica­tului de presă emis de familia actriţei, care a pus accentul pe nevoia pacientei VIP de odihnă şi recuperare. Între timp, cel mai recent film al ei se bucură de comentarii pozitive pe plan internaţional, Catherine făcând încă o dată dovada talentului său în pelicula regizată de japonezul Hirokazu Kore-eda. “Prefer să fi fost o mamă şi o pri­etenă care lasă de dorit, dar o actriţă bună“, spune personajul ei, care pare să confirme realitatea lui Deneuve. „Nu-mi place să mă joc cu copiii, nu mă pricep la asta. Îmi place să-i las pe copiii mei să facă parte din viaţa mea, dar eu nu pot face parte din viaţa lor“. Şi însăşi fiica ei, Chiara Mastroianni (48), îi dă dreptate: „În copilărie, mi-era aşa dor de ea! Atunci n-aveam Skype sau telefoane mobile şi-mi amintesc toa­te acele ore în care aşteptam să vorbesc cu ea şi toate acele seri în care mă culcam fără să-mi spună <Noapte bună!> Ea zice că nu lipsea prea mult de acasă, dar vă arăt toată filmografia ei ca să vă convingeţi că era, de multe ori, absentă din viaţa noastră!“, lucru pe care chiar mama ei l-a recunoscut într-un final: „Câteodată munca devine prioritatea numărul unu...“ Hm, şi asta în condiţiile în care Deneuve nici măcar nu şi-a propus să devină actriţă! De fapt, abia la al şaselea film făcut a luat în calcul actoria ca pro­fesie şi pasiune de-o viaţă.

Născută în 1943, într-o familie pariziană în care ambii părinţi, Maurice Dorléac şi Renée Simonot, erau actori, Catherine părea c-avea destinul trasat încă din primii ani de viaţă. Au contraire! „Nu eu am ales să devin actriţă, ci filmul m-a descoperit pe mine din greşeală“, spune ea. Şi-a făcut debutul la numai 12 ani, în filmul The Twilight Girls (1957), dar n-a luat ac­toria în serios decât cinci ani mai târziu, când l-a întâlnit pe regizorul Roger Vadim, care i-a devenit mentor şi iubit. A acceptat să joace în primul ei film, alături de sora ei mai mică Sylvie, doar pentru că filmările aveau loc în vacanţa de vară şi putea câştiga ceva bani de buzunar. „Eu îmi făcusem deja planuri să studiez Arhitectura când m-a invitat Vadim să apar în filmul lui, Le Vice et la Vertu (1963), şi mi-a spus să mă con­centrez pe actorie, pentru că eram bună. Dar nici când am jucat în The Umbrellas of Cherbourg (1964) nu mă hotărâsem încă să devin actriţă, pentru că nu aveam încredere în mine. Totuşi acel film a fost definitiv pentru cariera mea.“ La fel de mult ca omul care i-a schimbat radi­cal destinul, Roger Vadim. „Catherine mocnea a pasiune pe sub exteriorul ei distant şi rece“, şi-a amintit regizorul francez de irezistibila şcolăriţă şatenă de numai 16 ani. Nu era atunci la fel de atrăgătoare ca fosta lui soţie, Brigitte

→

Imaginea 1/2: 1 cat1 jpg jpeg

Bardot, pe care tot el o descoperise şi o lan­sase, dar promitea să devină un star în toată puterea cuvântului. Ceea ce s-a şi întâmplat, în ciuda startului ei ezitant în cinema. Răceala de pe chipul celei care n-avea studii actoriceşti şi care fusese eclipsată toată adolescenţa ei de efervescenta ei soră, Françoise, adevăra­ta vedetă a familiei, a fost adesea confundată cu lipsa talentului actoricesc, iar în filme pre­cum Hustle (1975), Deneuve pare de-a dreptul plictisită. Noroc cu remarcabilii regizori Luis Buňuel şi François Truffaut, care au insistat să o provoace pe actriţa aparent inexpresivă în producţii ca Belle de Jour (1967), Tristana (1970) şi, respectiv, La Sirène du Mississippi (1969) şi Le Dernier Métro (1980)! Fără aportul lor con­sistent, n-am fi vorbit astăzi despre o carieră întinsă pe mai mult de şase decenii, din care nu lipsesc peste 120 de filme, 14 nominalizări la premiile César şi una la Oscar, cu Indochine (1993)! Lăsând deoparte indiscreţia mentoru­lui Vadim de-a face publice informaţii intime despre relaţia lor, idila de trei ani dintre mi­nora stângace şi cineastul mult mai experi­mentat decât ea a fost şi ea de bun augur. La insistenţele lui, mademoiselle s-a vopsit blond şi şi-a creat, treptat, imaginea de femme fa­tale care i-a cimentat succesul internaţional, iar, pe plan personal, Catherine şi-a îndepli­nit una dintre cele mai mari dorinţe. „Aveam 17 ani când mi-am început relaţia cu Vadim. Eram atât de îndrăgostită de el! A fost prima mea mare iubire! Şi mi-am dorit un copil cu el. Roger n-a vrut să se însoare cu mine când eram gravidă, dar nici prin gând nu mi-a trecut să renunţ la sarcină. Voiam acel copil, aveam nevoie de el! După ce-am născut, Roger mi-a propus să ne căsătorim, dar l-am refuzat. Era prea târziu, ceva se schimbase între noi...“ La numai 19 ani, l-a adus pe lume pe Chiristi­an Vadim (57) şi, doi ani mai târziu, s-a trezit mamă singură şi nemăritată, statut deloc bine văzut în Franţa anilor ‘60.

„Sunt foarte mândră de mama mea, pentru că este atât de independentă!“, spune acum Chiara. Şi curajoasă, o adevărată deschizătoa­re de drumuri, am adăuga noi, având în vede­re pictorialele nud pe care le-a făcut, pentru Playboy, în 1963 şi 1965, şi faptul c-a îndrăznit să aibă copii cu bărbaţi cu care nu s-a măritat niciodată: „Căsnicia e învechită, o adevărată capcană“. Mai mult, şi-a început relaţia cu tatăl fiului ei când ea era încă minoră şi apoi s-a cu­plat cu tatăl fiicei ei când era încă măritată cu altcineva. Revoltător, nu-i aşa? “E rebelă, atât în realitate, cât şi în filmele ei. Tristana şi Belle de Jour sunt nişte filme scandaloase, care o re­prezintă perfect. Ea a trăit mai multe vieţi până să apar eu pe lume şi nu ştiu dacă-mi doresc să ştiu totul despre ele...“, completează fiica ei. Ce-i drept, rolurile de seducătoare sau scenele de sex pe care nu le-a scos niciodată din scena­riu i-au confirmat sex appeal-ul incontestabil, iar poveştile de amor trăite în spatele came­relor de filmat sunt chiar mai spumoase decât cele de pe ma­rele ecran. O nouă car­te biografică, apărută în această vară, dinamitează showbiz-ul european, scoţând la iveală idila de 56 de ani dintre Ca­therine (devenită, între timp, Deneuve din Dorléac, pentru a nu fi confundată cu sora ei, tot actriţă) şi cântăreţul Johnny Hallyday. Cei doi s-au întâlnit în adolescenţă şi, conform celor scrise de Gilles Lhote, biograful rock­erului francez, amorezii şi-au menţinut idila on & off până la moartea lui, în 2017. În 1961, a fost dragoste la prima vedere pentru amândoi pe platourile de filmare de la Les Parisiennes, dar au ţinut întreaga relaţie secretă din mo­tive evidente în primă instanţă – ea era deja împreună cu Vadim. Hallyday a făcut lumină în 1983: „Catherine Deneuve este marea dragos­te a vieţii mele de 18 ani încoace. Pentru noi, timpul a stat în loc pentru mai mult de o singu­ră noapte.“ După cum era de aşteptat, actriţa nu i-a întors niciodată declaraţia de dragoste în public, însă i-a fost alături până la final. În septembrie 1966, când Johnny a încercat să se sinucidă, din cauza drogurilor, a excesului de alcool şi-a eşecurilor personale, Catheri­ne s-a strecurat pe uşa din dos a spitalului în care era el internat pentru a-i fi alături. Tot ea a răspuns apoi afirmativ şi întâlnirilor secre­te din trenuri, camere de hotel şi restaurante, în care-şi confirmau reciproc sentimentele, după care se despărţeau din nou. „Puteau să nu se vadă doi-trei ani, dar revederea era la fel de emoţionantă ca la început. Johnny i-a trimis toată viaţa flori lui Catherine de ziua ei şi de Anul Nou, n-a ratat niciun an“, a punctat biograful lui Hallyday. Mult mai puţin implicată emoţional a fost Catherine când şi-a pierdut sora, în iunie 1967. După ce încheiaseră amândouă filmările la Les Demoiselles de Ro­chefort, unde cele două surori făcuseră furori împreună, Françoise Dorléac s-a răsturnat cu maşina pe Côte d’Azur şi a murit. Avea 25 de ani şi nicio şansă să scape din maşina în flăcări. A ars de vie, iar lui Deneuve i-au trebuit 20 de ani ca să mai poată vorbi, fără să simtă că se sufocă de durere, despre sora ei: „A fost cea mai bună prietenă a mea, marea mea iubire...“ Imediat după pierderea lui Françoise, Catheri­ne s-a îngropat în muncă şi-n relaţii amoroase mai mult sau mai puţin însemnate. „Cea mai mare temere a mea e să nu devin o femeie cinică de 40 de ani, care are numai aventuri“, spunea pe bună dreptate. Una dintre idilele care merită, totuşi, a fi menţionate a fost cea cu Marcello Mastroianni, care a urmat căsnici­ei ratate cu fotograful David Bailey, cel care o pozase în Playboy. Deneuve era încă măritată în 1970, când s-a îndrăgostit nebuneşte de cel mai mare actor italian al tuturor timpurilor, iar el era bine-mersi însurat cu actriţa Flora Carabella la acea vreme.

„N-am multe de spus despre el“, se încăpăţânează ea să păstreze misterul asupra bărbaţilor din viaţa ei. „O per­sonalitate grozavă, o persoană foarte timidă şi modestă, căreia nu-i lipsea deloc simţul umo­rului“, a adăugat despre partenerul ei din cinci filme, It Only Happens to Others (1971), Love to Eternity (1972), A Slightly Pregnant Man (1973), Don’t Touch the White Woman (1974) şi One Hundred and One Nights (1995). Dar, mai pre­sus de orice, îl considera cel mai bun candidat pentru a deveni tatăl celui de-al doilea copil al ei: „Eu nu calculez niciodată urmările, acţionez pe loc. Aşa am devenit mamă de două ori. Am vrut copii cu acei doi bărbaţi.“ Şi dorinţa i s-a îndeplinit pe 28 mai 1972, când a venit pe lume Chiara Mastroianni. Povestea de dragoste a cuplului de aur al Europei s-a încheiat, însă, după patru ani frumoşi, de neegalat. Ea era deja divorţată de Bailey, deci disponibilă, iar el fără nicio intenţie de-a se despărţi de cea ca­re-i era soţie de 20 de ani şi care-i ierta toate infidelităţile. Cel mai bun motiv pentru-a în­cheia o relaţie, nu-i aşa? Nu şi pentru cineva obişnuit să încalce constant regulile. „Nu i-am văzut niciodată împreună pe părinţii mei, s-au despărţit când aveam doar doi ani. Doar în fil­me i-am văzut sărutându-se, niciodată în viaţa reală“, îşi exprimă regretul fiica lor. Idila dintre cel mai mare actor italian şi regina cinemato­grafiei franceze eşuase, aşa s-a exprimat, ul­terior, legendara actriţă, dar au rămas prieteni buni pe viaţă, Catherine aflându-se lângă patul de moarte al lui Marcello, în 1996.

Printre numeroasele cuceriri pe care le-a făcut s-au numărat în continuare nume cele­bre - de la actorii Burt Reynolds, Clint Eastwo­od, John Travolta şi Franco Nero la compozi­torul Serge Gainsbourg şi regizorii Roman Polanski – care-o considera la începutul cari­erei ei „o virgină profesionistă, dar sexy“ - şi François Truffaut. Cel din urmă a fost pro­fund impresionat de glaciala actriţă, care i-a declanşat post-despărţire o depresie cruntă regizorului care a creat penultimul său film, La Femme d’à côté (1981), după chipul şi aseme­nănarea aventurii lor. După ce-a făcut ravagii printre cele mai mari staruri europene mas­culine, superba actriţă şi-a îndreptat privirea de gheaţă şi asupra vedetelor de peste Ocean. De fapt, aproape întreaga ei activitate s-a desfăşurat pe bătrânul continent. În anii ‘60 şi ‘70, Deneuve a apărut doar în două producţii americane, The April Fools (1969), o comedie romantică cu Jack Lemon, şi Hustle (1975), o dramă poliţistă cu Burt Reynolds. Abia în 1983 a mai revenit la Hollywood, pentru a interpre­ta rolul unei vampiriţe de 6.000 de ani, în The Hunger, cu Susan Sarandon şi David Bowie. „În Europa ai libertatea de-a experimenta“, se scuză ea. „Pe platourile de filmare am şansa să fac ceea ce nu îndrăznesc să fac în viaţa re­ală.“ Noi am contrazice-o pe una dintre cele mai dezinhibate staruri de cinema din lume. „Am avut o singură căsnicie, doi copii şi multe relaţii“, pune ea punctul pe i. În ciuda faptului că-şi considera propria frumuseţe o povară, în tinereţe, franţuzoiaca a ajuns să profite de pe urma atuurilor ei fizice atât în viaţa sentimen­tală, cât şi în actorie şi modeling. Muza regre­tatului designer Yves Saint Laurent, starul din Belle de Jour a fost ambasadoarea unor bran­duri de lux. Imaginea Chanel no. 5, Catherine a făcut cunoscut parfumul în Statele Unite, iar americanii, vrăjiţi de şarmul ei, au denumit-o cea mai elegantă femeie din lume. „Acum sunt tratată ca o instituţie“, se plângea la finele anu­lui trecut. Dar chiar asta şi este! Cu un suc­ces fenomenal în cinematografia europeană şi câteva realizări muzicale memorabile (a scos albumul Souviens-toi de m’oublier, în 1981, şi-a avut duete cu Joe Cocker şi Gerand Depardi­eu), Catherine şi-a extins abilităţile şi-n alte domenii: este designer de încălţăminte, bijute­rii, parfum, ochelari de soare şi chiar felicitări. Adoră grădinăritul, spunând cu sinceritate că atunci când priveşte natura aproape că începe să creadă în Dumnezeu, şi îşi menţine curio­zitatea vie.

„Multe dintre pasiunile mele sunt cunoscute“, spunea nu cu mult timp în urmă, „dar obsesiile mele rămân un mister. Pasiunile îţi dau energie, poftă de viaţă, iar obsesiile te pot distruge. Şi, da, am şi eu obsesiile mele...“, continuă fără să detalieze. Are un apartament în Paris şi o casă în Normandia, unde deţine câini, pisici, un măgar, găini şi oi, şi-o are în apropiere pe mama ei de 108 ani. „Eu şi su­rorile mele moştenim genele ei“, spunea îna­inte de-a suferi AVC-ul care-a imobilizat-o temporar la pat. Faptul că a fumat toată viaţa ei – chiar şi trei pachete pe zi! – n-o ajută pe actriţa de-abia recuperată medical, dar nici n-o determină să-şi încheie definitiv cariera: „Fie faci cinema, fie nu!“ Anul trecut, a apărut în trei filme, Farewell to the Night, Happy Birt­hday şi The Truth, iar anul acesta, pe 29 iulie, s-a lansat cea mai recentă realizare a ei, Ter­rible Jungle. „În afară de filme, am o viaţă sim­plă. Mă întâlnesc cu prietenii mei, citesc ziare, fac plimbări prin cartier, merg la cinema sau la piaţă“, dezvăluia recent. Cea care a vizitat Bucureştiul, în noiembrie 2001, pentru a parti­cipa la un eveniment caritabil organizat de una dintre fundaţiile ei, Orfanii români, s-a dedicat sistematic cauzelor nobile – şi-a propus abo­lirea pedepsei capitale şi s-a înhămat în lupta împotriva unor boli precum cancerul şi SIDA. A susţinut legalizarea avortului în Franţa, după ce-a recunoscut aproape şoptit că şi ea a fă­cut un avort ilegal în tinereţe, şi a primit cri­tici dure în 2018, după ce-a susţinut „dreptul“ bărbaţilor de-a „seduce“ femeile, în detrimen­tul mişcării #MeToo. O contradicţie superbă, cum a fost întreaga ei viaţă, de altfel. Catherine Deneuve e o figură emblematică care rămâne în istoria cinematografiei internaţionale şi-n sufletul nostru pe veci. O fostă ingenuă care-a învăţat până la perfecţiune arta seducţiei şi-a exersat-o excelând atât în filme, cât şi în reali­tate. Pe scurt, o actriţă nemuritoare.