News

Viaţa unei dive: Michelle Pfeiffer - True Hollywood Icon

Viaţa unei dive: Michelle Pfeiffer - True Hollywood Icon

Colega Angelinei Jolie din Maleficent 2 şi fosta iubită a starurilor Val Kilmer şi Alec Baldwin nu mizează pe frumuseţe sau celebritate. Ci doar pe roluri iscusit executate şi perfecţionare nesfârşită. Combinate cu o modestie inexplicabilă

Considerată, decenii în şir, cea mai versatilă actriţă de la Hollywood - mai talentată decât Julia Roberts, mai sexy decât Jodie Foster şi mai impunătoare decât Meg Ryan - , Michelle Pfeiffer (61) n-a fost protagonista blockbusterelor (singurele excepţii fiind Batman Returns - 1992 şi Maleficent: Mistress of Evil - 2019), dar a reuşit performanţa de-a primi trei nominalizări la Oscar în numai patru ani (cu Dangerous Liaisons, The Fabulous Baker Boys şi Love Field). După ce şi-a demonstrat versatilitatea stăpânind la perfecţiune mai multe genuri cinematografice, de la comedie (Married to the Mob) la romance (Frankie and Johnny) şi fantasy (The Witches of Eastwick), Pfeiffer s-a retras în plină glorie. Mai bine de un deceniu. Iar acel exil autoimpus în 1999 ar fi putut s-o şteargă complet din memoria colectivă şi să-i distrugă şansele unei reveniri în forţă.
Şi-a luat, totuşi, acest risc şi n-a pierdut. Dimpotrivă. În 2011, şi-a ocupat din nou locul binemeritat printre A-listerii de la Hollywood, iar acum, în 2019, putem vorbi chiar despre o reinventare, despre crearea unui nou brand. După ce a inovat piaţa parfumurilor în primăvara acestui an, şi-a propus, la finele lui octombrie, să-i convingă pe politicienii americani să schimbe legea privind ingredientele (nocive) din cosmetice. Atât de atipic ei, nu-i aşa? Totuşi, lansarea propriei colecţii de parfumuri „cu toate ingredientele la vedere“ n-a fost nicidecum o strategie de imagine. Introvertă din fire şi cât se poate de discretă cu aproape orice aspect din viaţa ei, actriţa a devenit antreprenor şi lider de opinie din nevoie. Mare amatoare de parfumuri, ea fusese nevoită să renunţe la ele timp de 10 ani, din simplul motiv că pot fi toxice pentru organism. După ce tatăl ei şi cea mai bună prietenă au făcut cancer la scurt timp unul după altul, vedeta a început să-şi pună întrebări despre expunerea la diverse substanţe cu potenţial cancerigen. În plus, tot atunci de-abia devenise mamă, iar stilul ei de viaţă s-a schimbat radical: „După naşterea copiilor mei, am început să-mi doresc să previn boli şi să-i protejez de toate relele. Aşadar, am început să citesc etichetele produselor pe care le consumam…“ Şi s-a îngrozit! După şocul iniţial, şi-a stabilit câteva întâlniri cu şefii celor mai mari companii cosmetice, pentru a le propune o colaborare, şi a fost refuzată politicos de toţi. Nimeni nu privea cu ochi buni iniţiativa actriţei de-a crea un parfum „curat“. Dar refuzul primit n-a fost decât provocarea de care avea ea nevoie pentru a demara un proiect absolut inovator. „Nimeni n-a mai încercat să facă aşa ceva vreodată“, ne destăinuie Pfeiffer. Şi, după 9 ani de muncă asiduă, şi-a văzut, în sfârşit, visul cu ochii. În momentul de faţă, este fondatoarea companiei care a creat parfumurile Henry Rose şi o femeie de afaceri revoluţionară. Aşa cum o impulsiona să devină mama ei, Donna, o femeie simplă, care n-a lucrat niciodată, dar şi-a dorit alt destin pentru fiica ei: „Mama insista să-mi fac o carieră înainte de-a mă căsători“. Zis şi făcut! Cu toate că actoria n-a fost deloc prima ei opţiune profesională…