Victor Ciutacu pleacă de la Antena3

26 martie, 2013

După aproape nouă ani de activitate în trustul Intact, dintre care şase ani la Antena 3, jurnalistul a decis să accepte oferta celor de la România TV, unde va conduce un nou proiect.

După aproape nouă ani de activitate în trustul Intact, dintre care şase ani la Antena 3, jurnalistul a decis să accepte oferta celor de la România TV, unde va conduce un nou proiect. Decizia sa i-a surprins pe mulţi colegi de breaslă, dar Victor Ciutacu a ţinut să precizeze că nu e vorba despre o demisie forţată. Şi, pentru a înlătura orice alte speculaţii cu privire la plecarea sa, a dat următoarea declaraţie.

„Se termină un ciclu profesional şi de viaţă. După aproape nouă ani (dintre care peste şase şi la tv), părăsesc Trustul Intact. A fost cel mai lung (şi cel mai plăcut) loc de muncă pe care l-am avut. Şi, în 20 de ani, am trecut prin câteva…

O să vă dezamăgesc. Nu e nici un scandal. Şi, din punctul meu de vedere, nici n-are de ce să fie. Nu m-am certat cu nimeni, nu mustesc frustrările-n mine. N-aş avea nici un motiv serios să mă plâng şi chiar nu-s genul care să-şi caute motivaţie pentru autovictimizare. E o oportunitate de carieră şi atât. Căreia, după ani de refuzuri fără să mă bat cu pumnu-n piept, am decis să-i dau curs. E decizia mea, e viaţa mea, e responsabilitatea mea".

"Mi-e foarte greu să scriu rândurile astea. Am venit în Intact în 2004, direct dintr-o structură guvernamentală, fără să mă paraşuteze nimeni. Aveam un nume suficient de rezonant în mica şi meschina noastră lume încât să nu fie nevoie să mai dau probe de talent şi competenţă. Am ajuns la Jurnalul Naţional, aflat într-o senzaţională efervescenţă. Masa era cumva întinsă, n-am ridicat pietroaie pe munţi. Ziarul a ajuns (şi cu mine acolo, e o realitate) lider al pieţei şi acolo a rămas. Între timp, presa scrisă s-a prăbuşit. Probabil voi scrie şi pe tema asta, dar nu acum. Acum e despre mine. Am parcurs, în ani, la JN, toate treptele de la senior editor la redactor-şef. Nu cred că-i necesar un rezumat al activităţii mele. Cine vrea vede".

"Am ales România TV, care – o, da! – m-a şi înjurat. Plec de la liderul autoritar la un aspirant, nu e prima oară când o iau de la zero. Mă voi vedea zilnic şi cu oameni care mă detestă. Nu mă interesează. Am mai făcut-o când am ajuns în APAPS. Nu mă intimidează nici prezumtivele reacţii publice. Nu vreau dovezi de iubire. Nu candidez la Mister Olympia, n-am nevoie de sufragiile juriului. Prestez la relaţii cu publicul. Acel public care va alege să urmărească emisiunile mele. Sunt conştient de riscurile de imagine şi de carieră. Da-s băiat ambiţios“, a mărturisit prezentatorul.

Foto: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Al Di Meola  jpg
Diana Șucu, foto Sorin Stana/Ok Magazine (4) jpg
Victoria, David Beckham  jpg
Elle Macpherson, GettyImages (6) jpg
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti, Profimedia jpg
Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png