Vedete

VIDEO Lavinia Şandru revine pe sticlă. Uite ce emisiune va prezenta

VIDEO Lavinia Şandru revine pe sticlă. Uite ce emisiune va prezenta

După luni bune în care părea că a intrat într-un con de umbră, iată că fosta politiciană se întoarce în televiziune.

La începutul anului, aflam că nu va mai prezenta emisiunea pe care o realiza din 2017 la Realitatea TV, "Duminicall", şi că se întoarce la prima ei pasiune, teatrul. Dar iată că, după alte câteva luni, Lavinia Şandru revine în televiziune cu un nou format, "Faţa nevăzută a lumii”, o emisiune săptămânală la TVR 1 unde va avea invitat câte o persoană publică pe care va încerca să o arate publicului într-o altă lumină.

"Am zis să nu stau departe de televiziune. Am stat ceva timp şi m-am întors în lumea asta pentru că e o lume care îmi place. Emisiunea asta este sâmbătă de la ora 16.00 pe TVR 1. Durează o oră. M-am gândit să invit oameni pe care îi ştim oricum din spaţiul public, chiar dacă nu ne-am întâlnit cu ei faţă în faţă, şi să discut cu ei lucruri pe care nu le vorbesc în mod normal la televizor, în conferinţe de presă sau unde merg. Pentru că oamenii ăştia, prin ceea ce au făcut ei de-a lungul timpului, ne-au influenţat viaţa în bine sau în rău, dar ne-au influenţat-o. Şi atunci îi iau din mediul lor obişnuit şi îi aduc altundeva unde poate se simt bine, dar lumea nu ştie că ei au de-a face şi cu acel ceva în care îi aduc eu. Nu ştiu, poate descopăr un om politic care înainte de a face politică a făcut presă şi îl aduc înapoi acolo, a făcut radio, îl aduc înapoi la radio, a cântat, îl aduc înapoi într-o formaţie. Şi lasă masca de persoană publică la o parte şi discută cu mine altfel, discută lucruri care contează, care ne interesează, decizii care s-au luat, care se iau. Aşa am gândit-o", a declarat Laivinia Şandru pentru DCNews.

În prima ediţie a emisiunii, care va fi difuzată mâine, la TVR1, Lavinia Şandru îl are ca invitat pe regizorul Cristian Mungiu.