Viitoarea noră a lui Adrian Năstase e superbă! Cine este şi cu ce se ocupă? FOTO

11 iulie, 2019
27 corina corolevschi nora lui adrian nastase 30 de ani 2 3 jpg jpeg

Mezinul fostului politician se iubeşte de ani buni cu o fată frumoasă şi deşteaptă.

Mihnea Năstase formează un cuplu frumos cu Corina Corolevschi, tânăra de care îl leagă nu doar sentimente puternice, ci şi preocupări şi pasiuni în comun. Ambii au studiat facultăţi în străinătate şi ambii lucrează la Bruxelles, la Parlamentul European, iar în timpul liber merg în vacanţe, călăresc şi schiază.

Dacă pe Mihnea, fiul cel mic al lui Adrian Năstase, îl bănuiam de astfel de traseu în viaţă, pe Corina, fostă campioană balcanică şi naţională la atletism am fi văzut-o, mai curând, continuându-şi cariera în sport, începută la 9 ani şi încheiată în 2011. Din păcate, o accidentare serioasă a obligat-o să se reprofileze.

13 corina corolevschi iubita lui mihnea nastase nora lui adrian nastase 5 jpg jpeg

Corina, care provine dintr-o familie înstărită din Constanţa cu afaceri în turism, exportul de cherestea şi reparaţii navale, este asistent la biroul europarlamentarului braşovean Răzvan Popa, iar aceeaşi funcţie a avut-o şi Mihnea în cadrul instituţiei de la Bruxelles, însă la cabinetul fostului europarlamentar PSD Cătălin Ivan. În prezent, Mihnea Năstase, fiul lui Adrian Năstase, este consilier politic la delegaţia socialistă din Parlamentul European. 

4 corina corolevschi iubita lui mihnea nastase nora lui adrian nastase 16 jpg jpeg
14 corina corolevschi iubita lui mihnea nastase nora lui adrian nastase 4 jpg jpeg

Când nu sunt „cantonaţi“ la Bruxelles, cei doi se plimbă la Paris, Bruges, Istanbul, în Italia, America, Maroc, Vietnam - uneori cu întreaga familie Năstase.

De altfel, Corina Corolevschi a fost „adoptată“ de mult de familia iubitului său, ea fiind nelipsită de la evenimentele şi aniversările clanului Năstase ori din vacanţele lor.

22 corina corolevschi iubita lui mihnea nastase nora lui adrian nastase 9 jpg jpeg

Iar zilele trecute, când ea însăşi a fost sărbătorita, a fost protagonista unei petreceri cu ştaif la care s-au reunit ambele familii. Una de la care n-a lipsit buna ei prietenă, Alina Eremia, dar nici Sabina Iosub, o apropiată a familiei lor.

21 corina corolevschi nora lui adrian nastase 30 de ani 5 jpg jpeg

Drept cadou, Mihnea i-a pregătit un album cu cele mai frumoase fotografii ale ei, de la 1 la 30 de ani.

26 corina corolevschi iubita lui mihnea nastase nora lui adrian nastase 19 jpg jpeg

Rămâne de văzut când va deveni şi în acte parte familiei fostului politician.



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Ana Violeta sărut jpg
FotoJetKardashian Kate jpg
Elizabeth Hurley și fiul său Damian Hurley, GettyImages (4) jpg
Bradley Cooper si Gigi Hadid   profimedia 0851507160 jpg
Ricky Martin și fiii săi gemeni, Profimedia (2) jpg
Anca Serea și fiica ei Sarah foto Ok Magazine DSC 7786 (3) jpg
FotoJetChicago jpg
FotoJetKS jpg
Miki ex K Pital jpg
Julia Roberts la lansarea colecției sale de bijuterii cu Chopard, la Chateau Marmont, Los Angeles, Getty Images (2) jpg
Olivia Munn, GettyImages jpg
FotoJetLenny și Zoe Kravitz jpg
FotoJetSofiaV jpg
Printul Frederik si presupusa amanta Genoveva Casanova   Casa Regala daneza, Instagram jpg
Jennifer Aniston  sursa   Shutterstock jpg
Nadia Ferreira și Marc Anthony, Instagram (2) (1) jpg
Charlize Theron  foto   Shutterstock jpg
Madalina Ghenea   GettyImages 2076566847 jpg