Viitoarea Regină a Marii Britanii găteşte şi face singură cumpărăturile pentru familia ei! Kate Middleton este expertă în făcut gemuri şi cârnaţi!

8 decembrie, 2019
7 profimedia 0170622877 jpg jpeg

Locuieşte într-un palat şi e căsătorită cu un prinţ în carne şi oase, însă faimoasa mămică a trei copii încearcă din răsputeri să trăiască cât mai normal. Iar asta include să meargă la cumpărături chiar ea şi să gătească cina pentru familia ei de fiecare dată când programul regal îi permite.

Angajamentele regale o ţin departe de casă şi de familie de multe ori, dar, atunci când timpul îi permite, Ducesa de Cambridge se comportă ca orice altă soţie sau mămică. Îi găteşte partenerului ei de viaţă mâncarea preferată şi dă câte o fugă la supermarketul local pentru aprovizionarea familiei cu cele necesare.  

profimedia 0098305410 jpg jpeg

Nu de puţine ori, Kate a intrat în bucătărie pentru a prepara chiar ea masa familiei. Iar apartamentul în care locuieşte cu cei trei copii şi Prinţul William la Palatul Kensington are trei bucătării, două pentru angajaţi şi una pentru Kate şi familia ei. Aşadar nu-i de mirare că paparazzi au zărit-o adesea pe Middleton făcând cumpărăturile alimentare la câte un hypermarket din apropiere.

profimedia 0107663587 jpg jpeg

Ducesa cu picioarele pe pământ

Gospodină desăvârşită, Kate i-a gătit soţului ei cina în fiecare seară la începutul mariajului lor. Evident că, odată cu apariţia copiilor lor, dinamica familiei s-a schimbat şi faimoasa mămică nu mai are timp şi energie pentru a prepara mâncarea zi de zi pentru familia ei. Totuşi adoră să mai intre din când în când în bucătărie şi să facă gemuri, de pildă, şi tot felul de mâncăruri delicioase. Vanity Fair a descoperit că Ducesa are până şi un aparat de tocat carne şi făcut cârnaţi!

profimedia 0098305495 jpg jpeg

“Să nu uităm că ea nu s-a născut într-o familie regală, ea provine dintr-un mediu normal, în care era obişnuită să-şi gătească singură mâncarea tot timpul”, a declarant fostul chef de la Palatul Kensington, Carolyn Robb. “Lui William i-a plăcut întotdeauna de familia ei, să ia masa împreună cu ea şi familia ei, care ţineau şi încă ţin la acest obicei pe care l-au preluat apoi şi ei odată ce s-au mutat împreună. Şi cu siguranţă că Ducii de Cambridge încă mai iau masa împreună ca o familie obişnuită”, a continuat acesta.  

profimedia 0227907285 jpg jpeg

Kate a fost fotografiată la supermarketul Waitrose din Norfolk, Marea Britanie, când era însărcinată cu Prinţul Louis. “La numai o săptămână după nunta ei fastuoasă cu Prinţul William, în 2011, era la cumpărături la supermarket, pentru ca, tot în acel an, să fie văzută la Tesco, în North Wales”, a divulgat Harper’s Bazaar.

Fără chef în casa lor

Cu toate că are angajaţi care să-i facă toate cumpărăturile, Kate preferă adesea să meargă ea să cumpere cele necesare familiei ei, mai ales copiilor. Atunci când copiii ei au nevoie de haine noi, Ducesa dă câte o fugă prin magazine precum Zara Kids, Gap Kids, Jigsaw, Topshop, Beulah şi Blue Almonds. A fost şi la John Lewis, un magazin universal, pentru a achiziţiona uniforme de şcoală pentru Prinţul George. Mai mult, frecventează magazinele outlet din malluri şi chiar IKEA.   

profimedia 0107663636 jpg jpeg

Cuplul regal nu a angajat niciun chef în casa lor, iar Kate se pricepe de minune să gătească legume picante, pizza şi preferata lui William – supa de pui. Middleton are numeroase reţete pe care le face când are timp, toate provenite din familia ei.

Ştiai că primul cadou pe care Kate i l-a făcut Reginei Elisabeta a II-a a fost un borcan de sos indian condimentat făcut chiar de ea? “Eram puţin îngrijorată în privinţa cadoului, dar am observat că a fost pus pe masa de Crăciun a doua zi…”, a declarat încântată Ducesa la un moment dat.

foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg
Nadia și Tarom jpg
andreea marin monia barladeanu ilinca vandici jpg
Mathilde Pinault, Francois Pinault, Salma Hayek, Profimedia (1) jpg
Haidy Cruz (2) jpg
Victoria Beckham jpg
Delfina Chaves in seria Maxima   FOTO Videoland (1) jpg
FotoJetCruise jpg
Ben și Fin Affleck, Profimedia jpg
FotoJetVedete jpg
david si victoria beckham