News

Viorica Dăncilă a făcut dezvăluiri despre fiul adoptat: "Era abandonat, mama îl lăsase în spital" VIDEO

Viorica Dăncilă a făcut dezvăluiri despre fiul adoptat: "Era abandonat, mama îl lăsase în spital" VIDEO camera-retro icon Vezi galeria 7 poze

Invitată la Antena 3, primul ministru a povestit în premieră despre cum a ajuns să adopte un copil şi care este acum relaţia ei cu băiatul ei de 29 de ani.

Viorica Dăncilă a acordat în aseară un interviu în cadrul emisiunii „Sinteza zilei”, în care a vorbit despre adopţia fiului său Victor, în urma dezvăluirilor făcute de ziarul "Libertatea".

Întrebată de moderatorul Mihai Gâdea cum a ajuns să adopte un copil, premierul a povestit că: "Nu-mi doream să înfiez un copil, aşa cum s-a creditat. Era 4 ianuarie 1990, eram inginer stagiar, eram în formarea carierei. După orele de program predam la liceul din localitate, la cursurile serale la şcoala profesională. În noaptea de 4 ianuarie eram de serviciu - se făcea dispecerat. (...) Pe la 1-2 noaptea, îmi amintesc perfect, vorbeam cu o prietenă, care era centralistă, şi-mi spunea că este puţin necăjită, că a vorbit cu omoloaga ei de la spital despre o femeie care a abandonat un copil şi că acel copil plânge întruna. Iar dimineaţa se va duce să vadă acel copil cu o prietenă şi mă întreba dacă nu vreau să merg şi eu. Am spus da, nu eram foarte convinsă. (...) Copilul era abandonat, mama îl lăsase din spital."

Cât o priveşte pe mama biologică, Viorica Dăncilă a spus la Antena 3 că: "Nu vreau s-o acuz pe această femeie. Atunci am acuzat-o, am spus că nu este normal, că nimeni nu trebuie să abandoneze un copil. Pe urmă, când am cunoscut situaţia acestei femei, mi-am dat seama că a fost într-o situaţie critică. Mi-a explicat că avea soţul internat în spital la Bucureşti, mai avea încă 7 copii şi că oricum nu avea de gând să mai ia copilul de acolo, nu-şi permitea acest lucru. Deci a lăsat acest copil cu gândul că va ajunge la un orfelinat."

Cum s-a hotărât Viorica Dăncilă să adopte copilul?

"Am mers şi am văzut copilul. Am văzut un ghemotoc mic, de 4 zile, care plângea foarte tare, parcă îşi striga disperarea şi faptul că e singur, când toţi ceilalţi au mămicile lângă ei. În momentul acela, mi-am dat seama că acela era destinul meu, că trebuia să ajut acel copil. Mi-am dat seama că nu pot lăsa acel copil acolo şi că, indiferent ce vor spune ceilalţi, acel copil va veni lângă mine. M-am dus acasă şi am vorbit cu soţul meu, n-a fost foarte încântat. Aveam, totuşi, 26 de ani, eram încă tineri. Eram la început de drum, aveam un apartament cu două camere care nici nu era mobilat la întregime, numai dormitorul şi bucătăria. Soţul meu m-a întrebat dacă o să pot să iubesc acest copil atât de mult şi i-am spus că da şi dacă n-am să pot, am să învăţ să iubesc acest copil. Nu puteam să las acel copil acolo."

Cum a primit familia decizia Vioricăi Dăncilă de-a adopta acel copil? "Soţul meu l-a iubit de când l-am adus acasă, l-a idolatrizat, l-a iubit enorm de mult şi îl iubeşte enorm de mult. Mama mea şi socrii mei erau foarte buni cu mine, dar erau toţi foarte reţinuţi. Au venit prieteni care mi-au spus că poate copilul are probleme de sănătate, poate mama a făcut ceva, poate copilul are ceva şi voi trage toată viaţa. Eram de neclintit. Am zis: "Nu, acest copil va merge cu mine.""

Cum s-a descurcat Viorica Dăncilă cu bebeluşul?

"Pe data de 6 m-am internat cu Victor, fiul meu. A trebuit să învăţ să-i dau să mănânce, să-l înfăş, să mă acomodez cu el. Era foarte mic şi mă rugam de celelalte mămici din salon să-i dea şi lui să mănânce, până l-am trecut pe lapte praf... Am stat în spital cu băieţelul meu două săptămâni. Acasă aveam deja pătuţul montat... Am învăţat să-l spăl, să stau cu el şi să-i acord toată atenţia. Deja nu mă mai dezlipeam de cel mic."

Premierul a ţinut să clarifice şi ucrurile legate de certificatul de naştere. "La o lună şi ceva după ce l-am luat pe Victor acasă, am mers la familie. Trebuia să facem actele, copilul avea un certificat de naştere pe numele vechi. El intra într-o altă familie, trebuia să-i schimb numele. Exista întrebarea pe urmă la şcoală de ce aveam nume diferite. Şi, până la urmă, aşa se procedează la înfiere. Am vorbit cu femeia care l-a abandonat, ne-a mulţumit şi ne-a spus că se bucură şi că e liniştită pentru că acest copil este într-o familie, voia să adopt şi fetiţa - era o fetiţă foarte frumoasă, Aurelia avea nişte ochi verzi frumoşi, cum şi băiatul meu are. Nu puteam să-mi permit să adopt şi fetiţa, ca să luaăm laptele pentru Victor se ducea tot salariul meu, deci nu ne permiteam nici material să mai adoptăm un copil. Plus că fetiţa avea 3-4 ani, nu puteai lua copilul de lângă mamă... Tatăl a decedat atunci, în martie. Actele le-am făcut la Siliştea şi am hotărât de atunci că nu aş vrea să ne intersectăm, că fiecare avem familiile noastre şi nu vreau să pun copilul într-o situaţie în care să aleagă sau să fie în vreun fel timorat. Mama nu l-a căutat niciodată pe Victor, a fost un om de cuvânt."

"E născut pe 1 ianuarie 1990 şi i-am spus Victor spunând că poate neşansa lui se va transforma într-o victorie în viaţă. I-am pus şi un nume sfânt, Florin, pentru că suntem oameni credincioşi şi am spus că e un nume bun. Acasă îi spunem Victor sau Vivi, cum îi spuneam când era mic..."

Întrebată de momentul în care a ales să-i spună băiatului că a fost adoptat, Viorica Dăncilă a spus că: „Cred că fiul meu avea undeva la 15 ani şi era un pic mai rebel şi într-o seară i-am spus că nu mi se pare normal ce face şi că mă simt nevoită să îl pedepsesc într-un fel - pedeapsa era să îi luăm calculatorul... Şi atunci el mi-a spus că: "Poţi să mă pedepseşti, pentru că ştiu că nu sunt copilul tău!". Am avut un şoc şi l-am întrebat ce s-a întâmplat şi mi-a spus că unul dintre copii i-a spus că: "De ce spui că îţi iubeşti atât părinţii şi sunteţi fericiţi, că tu nu eşti din această familie?". I-am explicat atunci totul, am plâns şi eu, şi soţul meu şi el şi am promis că n-o să mai vorbim niciodată despre acest lucru şi că nu am să las pe nimeni să-ll mai rănească niciodată. Dar uitaţi că nu am putut să-l apăr acum, pentru că dacă atunci au fost răutăţile unor copii, acum sunt răutăţile unor oameni. Să nu înţeleagă nimeni că ne este ruşine de acest lucru, dar ne-a rănit foarte tare."

"Victor a fost şi este un copil foarte bun şi foarte milos. Faptul că nu a luat legătura cu ceilalţi este pentru că are o familie acum, aici a deschis ochii, asta e familia lui, nu se poate identifica cu altă familie. Nu este din răutate, dar nu-l poţi desprinde din familia pe care a pomenit-o şi pe care de la 4 zile a fost alături de el."

"Am fost foarte ataşaţi de el, am mers împreună la înot, am jucat şi jucăm împreună tenis de masa, toate concediile le-am făcut împreună. Am fost foarte apropiaţi, pentru că mi-am dat seama că nu i-a fost foarte uşor. Şi timpul a cicatrizat o rană care acum s-a redeschis.Sper ca fiul meu să aibă puterea să meargă mai departe şi să nu se lase rănit."